Urmărind atât de multe filme de-a lungul timpului, simt nevoia să postez aici un comentariu personal despre importanța montajului. Nu de puține ori un film foarte bun, cu un scenariu excelent, cu actori și regizori pe măsură, a avut de suferit din cauza montajului. Proasta organizare a echipei, uneori lipsa coerenței în gândire sau alteori chiar lipsa de profesionalism au făcut ca un film brut, needitat, să fie cu mult mai bun decât produsul final. Realizarea montajului este o chestiune extrem de laborioasă și dificil de dus până la capăt. Regizorul, producătorul, monteurii și chiar scenaristul petrec zile și săptămâni (poate chiar luni) în cabina de montaj, încercând să selecteze, din mormanul de peliculă, ceea ce este esențial pentru public să vadă. Dacă filmele ar fi lăsate în integralitate, ar putea fi transformate foarte bine în seriale. Însă nu acesta era scopul pe vremuri (în special înaintea descoperirii televiziunii), ci acela de a oferi publicului spectator șansa de a trăi o experiență artistică suficient de interesantă, de accesibilă și de confortabilă, încât industria filmului să fie cea mai apreciată și mai profitabilă industrie a primei jumătăți a secolului trecut.

Trebuie să menționez, însă, că în ziua în care se filmează o anumită scenă (scenele nefiind niciodată filmate una după cealaltă, în ordine – de exemplu, s-ar putea începe cu sfârșitul și încheia cu începutul unui film), regizorul și cameramanii văd produsul brut (cu toate versiunile scenei – inclusiv unghiurile și planurile de filmare – general, prim-plan, plan detaliu ș.a.) și își fac o primă impresie asupra materialului lor. De cele mai multe ori, înșiși actorii asistă la proiecția filmului într-o încăpere special amenajată (care imită un mini-cinematograf), având, astfel, posibilitatea de a veni chiar ei cu propriile sugestii, argumente sau contra-argumente.

Odată terminată toată filmarea (după ce fiecare scenă a fost înregistrată cu un cod pe o plachetă), trece un timp până când filmul va fi difuzat publicului larg. În această perioadă, se mobilizează toată echipa de producție și nu numai. Se pornește cu tăierea scenelor inutile (sau considerate inutile), se scurtează secvențele, se lipește materialul rămas și se revine la scenariu în încercarea de a oferi o poveste cât mai logică pentru spectatori. În plus, un fotograf profesionist (sau mai mulți) asistă la fiecare scenă filmată și face o serie de fotografii, ce servesc mai apoi ca poze publicitare (pe lângă cele realizate de actori în timpul sesiunii foto, care de regulă e stabilită înaintea începerii filmărilor). Aceste poze sunt ulterior distribuite în toată presa și cu ajutorul lor se realizează afișele, cardurile de prezentare, revistele, programele filmului respectiv, deci tot ce ține de campania publicitară a filmului. Cum nu toate secvențele filmate rămân în versiunea finală a producției respective, de multe ori ne induc în eroare fotografiile realizate cu actori jucând în scenele respective, când noi, de fapt, nici nu mai reușim să le vedem pe marele ecran. Și mie, ca și altora, mi s-a întâmplat să văd o poză frumoasă dintr-un film și să aflu că de fapt ea este dintr-o scenă tăiată la montaj și care nu a fost inclusă în filmul final – o mare greșeală! Multe filme au avut de suferit de pe urma montajului prost, iar unul dintre acestea este filmul fantastic Hoțul din Bagdad (1940), care a fost tăiat cu totală lipsă de profesionalism, pierzând în repetate rânduri din coerență. Gestionarea timpului este una extrem de importantă, și nu de puține ori mi s-a întâmplat să observ că într-un film unele secvențe sunt inutil mai lungi decât altele, iar cele cu adevărat importante sunt prea scurte sau filmate din unghiuri nepotrivite. Sincronizarea materialului vizual cu cel sonor este iarăși un proces laborios, ce necesită multă atenție și concentrare – aceasta fiind o reală problemă la începutul filmului sonor, când multe filme erau prost înregistrate pe banda audio, iar altele erau chiar desincronizate. Însă, așa cum s-a dovedit, totul a fost doar o chestiune de timp, de adaptare, și în doar câțiva ani au apărut capodopere și filme de top îndrăgite și astăzi de cinefili din toată lumea. Dar, când ai un film color sau unul cu efecte speciale, este iarăși foarte greu să faci montajul, pentru că trebuie să potrivești lucrătura regizorului artistic cu scenele realizate în decoruri obișnuite. O asemenea problemă a fost gestionată cu măiestrie de William Cameron Menzies în capodopera „Pe aripile vântului”, un film ce a supraviețuit admirabil timpului, dar din care au fost tăiate, ulterior, numeroase scene importante. De regulă, materialul tăiat este distrus din cauză că este extrem de volatil. Aceasta este o mare pierdere, pentru că dacă s-ar fi păstrat pelicula brută, s-ar fi putut realiza mai multe versiuni ale aceluiași film, de-a lungul anilor.

Prin urmare, montajul este extrem de important, întrucât el este singurul care poate face un film coerent, logic, atractiv pentru public și favorit pentru un premiu cinematografic mult-disputat. Însă, e regretabil când un film bun e „ciopârțit” în cabina de montaj, iar ceea ce rămâne este o tristă amintire pentru producător, pentru compania care distribuie filmul, și, desigur, pentru cinefili și criticii de specialitate.