Rebecca (1940) – posters

Tags

1940, Alfred Hitchcock, Joan Fontaine, Laurence Olivier, posters, Rebecca

Today I am sharing here some posters from another great Hitchcockian film, “Rebecca” (1940), the screen version of Daphne du Maurier’s homonym novel, and starring Laurence Olivier and Joan Fontaine.

Advertisements

North by Northwest (1959) – posters

Tags

1959, Alfred Hitchcock, Cary Grant, Eva Marie Saint, James Mason, North by Northwest

“North by Northwest” is one of the best films ever made by Alfred Hitchcock. The posters reflect two of the most impressive scenes in the film – the plane attack on the cornfield and the escape on Mount Rushmore. It was a very modern film for its time and it was imitated by many thrillers that were produced in the next decades. Cary Grant was also in excellent shape and his numerous action scenes inspired the filmmakers of the 80’s and 90’s. The cold blonde Eva Marie Saint was also effective in the leading female role, even if one would have liked to see Grace Kelly in this. The villain was wonderfully played by James Mason.

Movie of the Week: Strangers on a Train (1951)

Tags

1951, Alfred Hitchcock, Farley Granger, Robert Walker, Strangers on a Train

In directing and producing “Strangers on a Train”, Alfred Hitchcock was inspired by such films like “Rome Express” and “Shanghai Express”. Despite its many flaws – and one of them is represented by the actors in the leading roles – the film has a good, interesting story, with some entertaining scenes. How would you feel about getting chased by a madman who, above all, is a cold-blooded criminal? But even more than that, how would you feel if the man would want you to commit a murder for him? The film shows all of this, and the plot involves a professional tennis player who wants to get rid of his wife to marry a senator’s daughter, and whose reputation gets compromised by his ill-fated meeting on a train with a psychotic socialite. The maniac proposes him to switch murders between them, so that he would do him “a favour” by killing his wife and he, the tennis player, would in return kill the madman’s tyrannical father – who, in fact, wasn’t a tyrant at all, because he wanted to commit his son to a sanitarium for his mental disease. Both the son and his mother are eccentric characters and their strange behaviour reveals their unbalanced nature. The story of the film gets complicated as soon as the wife of Guy Haines, the tennis player, is strangled by Bruno Antony, the madman, in one of the most impressive scenes in the film. Hitchcock created a special atmosphere in the sequences at the fair and the murder of the girl by the Tunnel of Love is memorable as well. Despite the good points, Hitchcock directed some long and artificially climaxed scenes, especially the ones with the tennis matches of Haines. There were times when I felt I was watching a sports programme instead of a thriller. Totally atypical to the hitchcockian suspensful style, but it was, somehow, effective to the present film. “Strangers on a Train” is very much overrated, as it is commented and extensively exhibited on different cinematic occasions, such as film festivals and cinema album releases and other publications. It received an Oscar nomination for Best Cinematography and it’s worth watching, at least just for having fun. But, above all, it conveys an important lesson: that we should never keep secrets, because one day these secrets might turn against us, especially when the beloved ones could become the innocents victims of the case.

Recomandarea săptămânii – Îndoiala (1943)

Tags

1943, Alfred Hitchcock, Joseph Cotten, Shadow of a Doubt, Teresa Wright

Filmul despre care Alfred Hitchcock spunea că este cea mai importantă realizare a sa (asta înainte de capodoperele de mai târziu, „În spatele ferestrei”, „Vertigo”, „Psycho” și „Păsările”), „Îndoiala”/Shadow of a Doubt (1943) este o producție foarte interesantă și cu un mesaj perfect valabil și în viața reală. În anii ’40, maestrul suspansului pare să fi avut un soi de curiozitate obsedantă, aproape, pentru filmele cu substrat psihologic. Alături de „Îndoiala” aș mai aminti de „Suspiciune” și de „Fascinație”, acesta din urmă abordând chiar tematici din psihanaliza lui Sigmund Freud. Revenind, însă, la „Îndoiala”, ce îmi place mult la acest film este originalitatea ideii (primind o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu original) și apropierea sa de public. La fel ca și „În spatele ferestrei”, pelicula de față prezintă intriga din perspectiva unui personaj care face investigații pe cont propriu, ajutat din când în când și de alte personaje care sunt de partea sa. Aș nota aici prestația de excepție a tinerei Teresa Wright și, bineînțeles, a marelui actor Joseph Cotten, în rolul unchiului excentric, ce ascunde un secret greu de imaginat. Cei doi, unchi și nepoată, au o legătură extrem de puternică, nu doar pentru că poartă același nume, Charlie, dar și pentru că între ei pare a fi o comunicare aproape telepatică.

În anumite scene aș înclina să cred că el îi poartă chiar o dragoste incestuoasă, comportându-se aproape ca un iubit în momentele în care sunt singuri împreună și, apoi, ca un bărbat gelos atunci când nepoata preferată este curtată de un detectiv insistent, aflat pe urmele lui. Dar dorința de răzbunare și ura împotriva lumii banale – și a propriei sale familii – devin tot mai puternice spre sfârșitul filmului, astfel că unchiul dulce și amabil își dă arama pe față, dovedind că are gândirea rece și calculată a unui asasin. Este fascinant cum filmul dezvoltă, pe parcurs, psihologia unchiului misterios și bogat de la New York și care își impresionează rudele provinciale cu daruri scumpe, adunate din călătoriile sale la fel de misterioase. „Unchiul Charlie” este tipul de personaj ce ar merita discutat și ca studiu de caz, mai ales că el este întruchiparea atâtor și atâtor criminali în serie – indiferent de epocă – ce au scăpat nepedepsiți doar pentru că au excelat în arta disimulării, având în favoarea lor, uneori, și lipsa de probe. Este ironic faptul că „unchiul Charlie” rămâne în conștiința majorității oamenilor naivi și neștiutori drept o persoană cu totul deosebită, șarmantă, generoasă, altruistă, elegantă și cuceritoare, un etalon demn de urmat. Adevărul este știut, însă, doar de nepoata care îl venera cândva și care i se confesează în ultima clipă detectivului devenit logodnicul ei. „Îndoiala” este presărat cu multe detalii importante (ca inelul gravat, indiciul principal) și cu scene remarcabile (a se vedea, printre altele, aluziile la opereta „Valsul văduvei vesele”, a lui Franz Lehar) și este, indubitabil, o mare realizare a lui Alfred Hitchcock, pe care o puteți urmări integral aici

Recomandarea săptămânii – Să prinzi un hoț (1955)

Tags

1955, Alfred Hitchcock, Cary Grant, Grace Kelly, To Catch a Thief

Ultimul din seria de trei filme realizate de Grace Kelly pentru maestrul suspansului, Alfred Hitchcock, „Să prinzi un hoț”/To Catch a Thief (1955) a fost turnat pe Riviera Franceză, locul unde actrița l-a întâlnit pe cel care îi va deveni curând soț, prințul Rainier din dinastia Grimaldi. Destinul pare să își fi spus cuvântul în acest film, în care Grace joacă alături de mult-îndrăgitul Cary Grant. Există o scenă în care ea se află la volan și conduce mașina decapotabilă cu o viteză amețitoare pe un drum plin de serpentine. Ironia face ca exact în același loc ea să își găsească sfârșitul 27 de ani mai târziu, în urma unui accident din care fiica ei cea mică, Stephanie, a scăpat miraculos cu viață. Dar, revenind la filmul de față, pot spune că „Să prinzi un hoț” este o mare realizare a lui Hitchcock. De această dată, însă, nu acțiunea este atât de importantă, cât tot ce are legătură cu moda, bijuteriile, coafurile, saloanele, priveliștile și, desigur, plaja luxosului oraș Monte Carlo. Nicio altă actriță nu ar fi putut părea mai bine încadrată în atmosfera aceasta luxuriantă decât Grace Kelly, viitoarea Alteță Serenissimă a statului Monaco. Costumele, create de Edith Head, sunt realmente superbe, în special rochia aurie purtată de Grace pentru scena balului mascat. Iar parteneriatul prințesei Hollywoodului cu Cary Grant este pur și simplu irezistibil, ei formând un cuplu de legendă.

Urmăriți „Să prinzi un hoț” și veți intra cu totul într-o poveste plină de suspans, prezentată într-un cadru cum nu se poate mai potrivit. Filmul a câștigat un premiu Oscar pentru cea mai bună cinematografie și culoare și a avut alte două nominalizări, pentru cea mai bună regie artistică și cele mai bune costume.

Recomandarea săptămânii – Cu C de la Crimă (1954)

Tags

1954, Alfred Hitchcock, Dial M for Murder, Grace Kelly, Ray Milland

Un film de referință din cariera lui Alfred Hitchcock și primul din colaborarea sa cu Grace Kelly, „Cu C de la Crimă”/Dial M for Murder (1954) este o producție interesantă, din distribuția căreia mai fac parte Ray Milland, Robert Cummings și veteranul John Williams (un favorit al lui Hitchcock). Acest thriller a reprezentat sursa de inspirație pentru multe filme realizate ulterior, povestea ilustrând planul diabolic al bărbat de a-și ucide soția bogată cu ajutorul unui asasin plătit. Doar că planurile lui sunt date peste cap în ultimul moment și lucrurile scapă de sub control, în pofida faptului că el dovedește o stăpânire de sine formidabilă până la final. Un simplu detaliu îl incriminează, dar este descoperit abia la final, exact ca în romanele Agathei Christie. Un aspect de remarcat este acela că producția a fost filmată în 3D, existând o serie de efecte vizuale moderne pentru epoca respectivă. Grace radiază de frumusețe în costumele alese special pentru ea, printre care și rochia de seară de un roșu intens, înflăcărat, pasional, ce sugerează, în același timp, iubirea pe care ea i-o poartă amantului său – căci, într-un triunghi amoros lucrurile întotdeauna se complică. Vă recomand să urmăriți acest film celebru, care se difuzează frecvent în timpul zilei pe TCM România.

Recomandarea săptămânii – Femeia dispărută (1938)

Tags

1938, Alfred Hitchcock, Dame May Whitty, Margaret Lockwood, Sir Michael Redgrave, The Lady Vanishes

Una dintre puținele comedii ale lui Alfred Hitchcock, „Femeia dispărută”/The Lady Vanishes (1938) este un film interesant și captivant, ce reușește să îmbine armonios umorul cu suspansul în stilul caracteristic anilor ’30. Scenariul inteligent, adaptat după romanul The Wheel Spins, de Ethel Lina White, și actorii englezi de valoare – Margaret Lockwood, Sir Michael Redgrave, Paul Lukas, Dame May Whitty și Cecil Parker – contribuie la calitatea superioară a producției hitchcockiene. Filmele cu crime sau cu incidente dubioase petrecute în tren au stârnit fascinație în rândul cineaștilor, odată cu „Rome Express” (1932), cu Conrad Veidt, și „Expresul de Shanghai” (1932), cu Marlene Dietrich. Hitchcock a mai realizat un film aproape integral în tren – „Străini în tren”, încercând, probabil, să reediteze succesul filmului „Femeia dispărută”, pe care vă recomand să îl urmăriți, întrucât vă va surprinde și vă va binedispune cu siguranță. Este o peliculă ce împrumută din șarmul, naivitatea și optimisul irepetabililor ani ’30, fiind apreciată de generații întregi de cinefili.

Recomandarea săptămânii – Notorious (1946)

Tags

1946, Alfred Hitchcock, Cary Grant, Claude Rains, Ingrid Bergman, Notorious

Unul dintre cele mai apreciate filme ale lui Alfred Hitchcock, „Notorious” (1946) îi aduce în prim-plan pe marii actori Ingrid Bergman, Cary Grant și Claude Rains. Această producție interesantă este o combinație între dramă psihologică și thriller, ceea ce o face și mai atractivă pentru public. Pe lângă faptul că este un film noir prin excelență, „Notorious” este un clasic tipic hollywoodian și datorită scenelor romantice dintre Ingrid și Cary – cu multiplele săruturi întrerupte într-un interval de câteva secunde din cauza Codului Hayes (de care, peste ani, nici nu s-a mai ținut cont). Deși a rulat în cinematografe după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, filmul a constituit un motiv de îngrijorare pentru FBI, deoarece Hitchcock a ales ca intrigă afacerile mafiote cu uraniu ale naziștilor – o idee destul de îndrăzneață pentru acele vremuri. Totuși, se pare că această peliculă nu a deranjat Academia Americană de Film, care i-a acordat două nominalizări la Oscar, pentru cel mai bun actor în rol secundar (Claude Rains) și cel mai bun scenariu (Ben Hecht). Vă recomand să vedeți „Notorious”, pentru că este o producție de referință, marca Hitchcock, în care suspansul se împletește cu romantismul, iar jocul de lumini și umbre, alături de muzica tulburătoare și de schimbul de replici acide, la care se adaugă multiplele simboluri din diverse scene (precum cheia UNICA), vă vor menține interesul din prima și până în ultima clipă.

Recomandarea săptămânii – Păsările (1963)

Tags

1963, Alfred Hitchcock, The Birds, Tippi Hedren

Capodopera incontestabilă a lui Alfred Hitchcock și, cu siguranță, unul dintre cele mai bune filme ale sale, „Păsările”/The Birds (1963) este o producție de amploare în industria hollywoodiană aflată la apusul strălucirii de altădată. Tippi Hedren (pentru care Hitchcock a făcut o pasiune obsesivă) și Rod Taylor au rolurile principale, dar „vedetele” ar putea fi considerate chiar păsările, cele care atacă o întreagă comunitate dintr-un stat american. Este un film apocaliptic, ce ne prezintă în termeni ușor siniștri viitorul omenirii, asemeni peliculei de mult mai puțin succes „Roiul”. Deși nu a primit niciun Oscar, în mod surprinzător, „Păsările” a avut o nominalizare la categoria cele mai bune efecte speciale. Vă invit să urmăriți pe parcursul a două ore această producție a lui Hitchcock și să reflectați, poate, la consecințele pe care activitățile umane le au asupra celorlalte ființe de pe pământ.

Recomandarea săptămânii – Fascinație (1945)

Tags

1945, Alfred Hitchcock, Gregory Peck, Ingrid Bergman, Spellbound

Un film interesant, despre psihanaliza lui Freud, „Fascinație” (Spellbound) este o producție marca Alfred Hitchcock, ce reunește două nume sonore din industria filmului, Ingrid Bergman și Gregory Peck. Filmul a avut șase nominalizări la Oscar (inclusiv pentru cel mai bun film și cea mai bună regie) și a câștigat premiul pentru cea mai bună coloană sonoră, semnată de Miklos Rozsa. Într-adevăr, muzica este fascinantă, și iconică, în același timp – ideală pentru momentele de meditație sau visare. Secvența visului a fost magnific realizată de maestrul Salvador Dali și a rămas emblematică și astăzi. „Fascinație” nu este un film tipic stilului lui Hitchcock, deși există o crimă, momente destule de suspans și anumite cadre care îți dau fiori, cum este acela în care Peck se îndreaptă cu un briceag spre Bergman, la miez de noapte. Finalul este optimist – parcă prea optimist pentru a fi realist – dar „Fascinație” este un adevărat film noir specific anilor `40 și este o producție celebră, așa că merită vizionat, pentru că astfel veți putea înțelege puțin și din tainele psihiatriei și psihanalizei, dar și secretele ce se ascund în spatele viselor noastre.