S-au scris și s-au spus atât de multe lucruri despre „Mic dejun la Tiffany”/Breakfast at Tiffany’s (1961), încât probabil că tot ce voi aminti eu aici va părea redundant. Este cel mai cunoscut film al lui Audrey Hepburn (și când te gândești că romancierul Truman Capote o avea în minte pe Marilyn Monroe pentru rolul lui Holly Golightly). Pelicula, regizată de regretatul Blake Edwards, soțul lui Julie Andrews, a câștigat două Oscaruri, pentru cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună melodie – Henry Mancini s-a întrecut pe sine cu Moon River – și a primit alte trei nominalizări, pentru cea mai bună actriță, cel mai bun scenariu și cea mai bună regie artistică. Cuplul alcătuit de Audrey cu George Peppard este îndrăgit în întreaga lume, ca să nu mai vorbim de rochia neagră iconică a actriței, creată de Hubert de Givenchy și devenită un model al eleganței desăvârșite.
Portretele lui Audrey din această producție sunt cu sutele și circulă în întreaga lume, în presă, pe Internet, pe rețelele sociale, oriunde. Ele sunt sursă de inspirație pentru alți designeri, iar unele fotografii ajung să fie imprimate chiar pe tricouri și genți de damă. Este un cult atât de mare pentru acest film (prea mare, aș zice eu, pentru că nu este, totuși, o capodoperă) și absolut orice legat de „Mic dejun la Tiffany” se vinde instantaneu. Este o producție modernă, pentru tineretul rebel, pentru domnișoarele și doamnele care au profilul psihologic al lui Holly, un personaj feminin ce în mod evident a întrecut orice barieră și s-a impus definitiv în conștiința publicului larg, asemeni lui Scarlett O’Hara din „Pe aripile vântului”.
Moniqueclassique's Blog 
I love this movie! Since it began my acquaintance with the work of Audrey Hepburn!!