Tags

, , ,

Audrey Hepburn and Grace Kelly
Audrey Hepburn and Grace Kelly
Audrey Hepburn and Grace Kelly
Audrey Hepburn and Grace Kelly

Două imagini iconice ale celei de-a șaptea arte. Două frumuseți ce au înnobilat nu doar marele ecran, ci și locuri întregi de pe glob unde și-au făcut apariția și au fost adulate de public. Două aristocrate distinse, cu eleganță și stil, care prin simpla lor prezență cucereau inimile a milioane de oameni. Audrey Hepburn și Grace Kelly au fost contemporane (ambele fiind născute în anul 1929). Deși niciuna nu a reușit să aibă o viață lungă și liniștită până la capăt, deși ne-au părăsit în urmă cu 20, respectiv 31 de ani, amândouă sunt în continuare foarte îndrăgite de publicul larg. Din acest motiv, în perioada următoare intenționez să dedic recomandările mele săptămânale celor mai bune filme în care au jucat cele două mari actrițe, care, dincolo de cariera lor frumoasă și de realizările lor profesionale aclamate de critici și fani deopotrivă, au demonstrat că pot fi, în același timp, femei cu un suflet nobil, dedicate cauzelor umanității. De fapt, cred că în special pentru aceasta ele vor rămâne în inimile oamenilor, la fel ca și în cazul lui Lady Diana.

În urmă cu câțiva ani am realizat acest clip video de o popularitate covârșitoare pe YouTube. A strâns numeroase aprecieri și comentarii. Este dedicat celor două actrițe în calitatea lor de fotomodele și de fashion icons.

Nu în ultimul rând, trebuie să precizez că ambele actrițe se bucură de o excelentă promovare, inclusiv în magazinele de colecții de cinema. Eu am văzut cutii întregi de colecție dedicate lui Audrey și Grace, așa cum nici măcar la Marilyn Monroe sau Greta Garbo nu se pot vedea. Există un cult pentru ele, iar filmele lor sunt apreciate de toate categoriile de public, de la colecționarii împătimiți ca mine și admiratori ai producțiilor vechi, până la tinerii moderni, fascinați de „Mic dejun la Tiffany” sau „În spatele ferestrei”. Ceea ce demonstrează că Audrey Hepburn și Grace Kelly vor rămâne în continuare prezențe vii în conștiința publică, embleme ale unei epoci trecute, dar nicidecum pierdute, modele demne de urmat în viața cotidiană și legende veritabile pentru o întreagă lume cinematografică.

grace1154

grace1155

audrey776

Audrey-Hepburn-DVD-Collection

Advertisements