Tags

, ,

A realizat mii de portrete ale celor mai mari vedete din Cetatea Filmului. Numele său a fost adesea întâlnit alături de un alt maestru al artei fotografice, George Hurrell (despre care am vorbit într-un articol anterior). Clarence Sinclair Bull a fost fotograful cel mai important al MGM-ului și adesea realiza sesiuni foto cu personalități precum Greta Garbo, Joan Crawford, Norma Shearer, Myrna Loy, Judy Garland, Hedy Lamarr, Lana Turner, Elizabeth Taylor, Conrad Veidt, Clark Gable, Robert Taylor, William Powell, Spencer Tracy, John Barrymore și mulți alții. Indiferent dacă era film de dragoste sau dramă, comedie sau musical, film horror sau thriller, Sinclair Bull întotdeauna reușea să scoată în evidență calitățile fizice ale unei actrițe și ale unui actor, iar portretele lor ajungeau pe coperțile marile reviste de cinema ale epocii, spre deliciul admiratorilor din întreaga lume. Sinclair Bull avea obiceiul de a le cere actorilor parteneri să simuleze chiar o scenă de dragoste ce nu exista, de fapt, în film, și de aceea de multe ori asemenea fotografii induceau în eroare privitorii, aceștia crezând că respectivele scene au fost tăiate la montaj. În realitate, ele au fost doar realizate în scop publicitar, în ședințe foto ce aveau loc înainte sau după terminarea filmărilor. Actorii veneau special într-o zi anume pentru aceste shooting-uri, pe parcursul cărora se realizau zeci de fotografii din care se alegeau, de regulă, în jur de 10-15 dintre cele mai reușite. În afară de pozele publicitare mai există și cele făcute de fotograf chiar în timpul filmării scenelor, și acelea se numesc movie stills. Aceste momente imortalizate exercită o adevărată fascinație asupra colecționarilor (ca mine), pentru că o parte dintre ele ilustrează scene scoase la montaj sau tăiate ulterior dintr-un anume film, la difuzările ulterioare din cinematografe sau de la televizor.

De regulă, portretele realizate de Clarence Sinclair Bull se vând pentru sume mari de bani pe site-urile de licitație precum ebay. Dacă un instantaneu (movie still) se vinde, în medie, cu 10 dolari (ca preț de pornire, pentru că de multe ori s-a ajuns chiar și la sute de dolari, dacă au fost mai mulți licitatori), un portret publicitar cu unul sau mai mulți actori poate depăși cu mult 50 de dolari.

Puteți să vă faceți o impresie intrând pe acest site.

http://www.ebay.com/sch/i.html?_trksid=p5197.m570.l1313&_nkw=clarence+sinclair+bull&_sacat=0

Iar aici puteți admira o mică parte dintre cele 4.000 portrete ale Gretei Garbo, realizate de Clarence Sinclair Bull.

http://www.garboforever.com/Garbo_Portraits-06.htm

Într-o postare viitoare vă voi prezenta câteva informații despre un alt mare fotograf de la Hollywood, Laszlo Willinger.

Advertisements