Tags

, , ,

Documentarul de astăzi a pus în evidență personalitatea și talentul unuia din monștrii sacri ai cinematografiei, Bette Davis. Deși toată lumea știa că ea nu întruchipa frumusețea clasică, era unanim recunoscut faptul că Bette era o actriță desăvârșită. Documentarul a prezentat începuturile anevoioase ale carierei sale, apoi succesele înregistrate în anii ’30 și ’40 (perioada ei de glorie), când a câștigat două Oscaruri. Unul din ele a fost pentru filmul „Jezebel”, o încercare mai mult sau mai puțin reușită a celor de la Warner Bros. de a sabota proiectul măreț al lui Selznick ce avea să fie concretizat un an mai târziu – vorbim, desigur, de „Pe aripile vântului”. Bette Davis excela în roluri de scorpie, și cu toții și-o amintesc în special din clasicul „Totul despre Eva”. Tot Bette a întruchipat-o pe regina Elisabeta I, care, pare-se, a fost rolul ei preferat. Peste ani, a devenit o veritabilă „Gorgonă” a marelui ecran, stârnind mirarea sau admirația cinefililor – a se vedea „Ce s-a întâmplat cu Baby Jane?” sau „Hush, Hush, Sweet Charlotte”. Prin urmare, documentarul de astăzi dedicat lui Bette Davis a fost unul reușit și care merită să fie urmărit și în reluare (de la ora 3:00 sau de la ora 11:00), cu mențiunea că ea nu a fost prietenă a lui Vivien Leigh și nici domnișoara ei de onoare la căsătoria cu Laurence Olivier, așa cum s-a afirmat în documentar, ci Katharine Hepburn.

Advertisements