Tags

,

De-a lungul a mai bine de un secol de cinema, cinefilii au avut privilegiul de a privi către marele ecran înnobilat de prezențe dintre cele mai impresionante, fantastice, șarmante, seducătoare… Marele ecran ni i-a dat pe Charles Chaplin, Clark Gable, Yul Brynner, Fred Astaire, Gene Kelly, Cary Grant, Gary Cooper, James Stewart, Richard Burton, Spencer Tracy, Charles Boyer și mulți, mulți alții. Însă eu l-aș așeza pe Conrad Veidt deasupra tuturor, pentru că el chiar este cel mai mare actor din lume, și voi și justifica, în cele ce urmează, de ce sunt sigură de acest lucru. În teatru și film a mai existat un mare actor, Laurence Olivier (soțul lui Vivien Leigh), care l-a jucat pe Hamlet atât de bine, încât a primit Oscar, iar pe scena de teatru se spune că el a fost și va fi mereu cel mai bun Macbeth al tuturor timpurilor. Însă, când vezi o reprezentație de-a lui Olivier (indiferent că este teatru sau film) ai cu adevărat senzația că el joacă în permanență teatru. Mimica și gesturile sale exagerate nu fac altceva decât se creeze acea senzație de ne-natural. Mulți consideră că rolul său cel mai bun pe care l-a jucat într-un film este cel din pelicula lui Hitchcock „Rebeca”, ecranizare după celebrul roman omonim al lui Daphne du Maurier. Însă și acolo are momente în care exagerează. Olivier are capacitatea reală de a atinge cote paroxistice când vine vorba de arta pură, în special de teatru. El trăia intens rolurile personajelor lui Shakespeare și chiar în viața de zi cu zi se spunea că avea „demonii” lui sau o umbră care îl însoțea peste tot – iar victima principală i-a fost, din nefericire, Vivien Leigh. Diferența majoră dintre Olivier și Conrad Veidt este aceea că, dacă în cazul lui Olivier conștientizezi că joacă teatru, la Conrad ai impresia că el chiar este personajul. Filosofia artistică a lui Conrad este unică în rândul actorilor. Obișnuia să citească un scenariu cu multă atenție, să îl rețină cap-coadă de la bun început, și să intre în pielea personajului, aceasta însemnând transformare a propriei personalități și chiar a înfățișării. Numai Conrad a putut să joace cu excelență aristocrați, frați gemeni, spioni și ofițeri periculoși, fantome, oameni desfigurați, somnambuli, criminali, îngeri, demoni, personaje istorice și de basm. Conrad era toate acestea la un loc. Oricât de mic ar fi fost rolul lui într-un film, jocul lui îți rămânea în minte. Până și în „Casablanca”, unde a avut un rol mai mic decât în alte filme, el se făcea văzut prin prezența periculoasă a maiorului Strasser, îmbrăcat în uniformă militară, elegant, impecabil din cap până în picioare. Aceasta era o altă mare calitate a lui Conrad – eleganța, rafinamentul și stilul impunător, datorită educației și caracterului său, dar și datorită staturii de 1.91 m. Pe mine m-a impresionat din prima clipă în rolul baronului von Marwitz, din pelicula de dragoste și spionaj „Călătorie suspectă.” Imaginea distinsului artistocrat în frac, purtând monoclu și având o atitudine rece, dură, dar nu imposibil de cucerit (de către Vivien Leigh, desigur), mi-a rămas și îmi va rămâne în minte mereu. În momentele de concentrare maximă, când trăia intens scena respectivă, Conrad (care avea probleme de inimă, ce i-au adus tristul sfârșit la doar 50 de ani) transmitea toate emoțiile sale publicului prin ochii extrem de expresivi și plini de energie, prin venele de la tâmpla dreaptă care se umflau continuu, prin întreaga sa mimică și gestică. Chiar și când exagera – a se vedea rolul vizirului Jaffar din „Hoțul din Bagdad”, unde vrăjește pe toată lumea – Conrad o făcea în sprijinul personajului, pentru ca acesta să fie și mai credibil în ochii publicului. Nu exagera niciodată dacă nu considera că această atitudine îi va fi absolut necesară pentru dezvăluirea caracterului personajului său în fața publicului spectator. Filosofia lui Conrad și inteligența cu care aborda fiecare rol i-au asigurat de fiecare dată un succes uriaș în rândul cinefililor și al criticilor de film, el primind întotdeauna cuvinte laudative din partea cineaștilor, indiferent de valoarea peliculei sale. Conrad aducea personajul său printre noi, în lumea noastră, în așa fel încât dacă ai fi trecut prin ecran, ai fi încercat să îi întinzi o mână de ajutor damnatului student Balduin, sau ai fi încercat să descoperi misterul somnambulului Cesare. Conrad te chema spre el, te făcea se te apropii de el, chiar dacă, de-a lungul carierei, a interpretat numeroase personaje negative. Este atracția irezistibilă a maleficului, ce le-a cuprins nu doar pe femei, ci și pe bărbați. În schimb, prin stilul său de a juca, Olivier te îndepărta din calea lui, tu, cinefil ori spectator de teatru, trebuia să înțelegi că el este superior tuturor, că el trăiește în lumea lui, că experimentează arta pură și că personajele lui nu îți vor fi niciodată accesibile.

Iată de ce Conrad Veidt este cel mai mare dintre toți. Iar stilul lui de a juca a fost cu siguranță o sursă de inspirație pentru Olivier și alții care i-au urmărit filmele pe parcursul vastei sale cariere artistice. Pledoaria mea pentru Conrad ar putea continua la nesfârșit, pentru că am urmărit toate filmele lui existente la ora actuală. Din cele 120 de pelicule, doar jumătate mai există (și nu toate oficial, căci o parte din ele sunt păstrate sub strictă supraveghere în arhivele germane, franceze și rusești). Conrad a fost un actor care a marcat definitiv epoca în care a trăit, iar ecourile artei sale se resimt și astăzi, cu fiecare mare eveniment închinat lui, cum a fost Festivalul de Film „Il Cinema Ritrovato” de anul acesta. Aportul lui uriaș la cea de-a șaptea artă, deși nerăsplătit cum se cuvine, va fi mereu o certitudine cu fiecare rol, cu fiecare imagine mobilă ori statică în care îl vom privi cu aceeași admirație și cu același respect cuvenit lui Conrad Veidt.

Advertisements