Tags

Cum sunt colecționară de mulți ani de reviste CINEMA, am reușit să strâng câteva sute de exemplare de neuitat. Pe o parte dintre ele am reușit să le scanez (coperțile, în special, și câteva articole și poze interesante din interior) și le voi posta, pe rând, pe acest site.

Revistele românești CINEMA au fost extrem de populare la vremea lor. Fiecare ediție a avut ceva aparte, însă mărturisesc că preferatele mele sunt cele din anii ’30. Aceste reviste au fost publicate, într-o primă etapă, între anii 1923-1948 – cu vizibile modificări de conținut și de grafică pe timp de război.

A doua serie de reviste CINEMA a început abia în anul 1962, pe vremea comunismului, și a durat până spre 1999. Deși la început coperțile abundau de figuri ale cinematografiei sovietice (nu tocmai estetice), ulterior revistele au devenit mai frumoase, cu coperți mari, color, și, uneori, cu postere superbe ale unor actrițe în vogă în acei ani, precum Brigitte Bardot, Sophia Loren, Michelle Mercier, Virna Lisi, Monica Vitti și Catherine Deneuve, însă începând cu a doua jumătate a anilor ’70 situația s-a schimbat dramatic, abundând pozele cu actori români și cele cu tovarășul Ceaușescu.

Cele din anii ’90 au schimbat din nou situația, revenindu-se la cinematografia occidentală și la cea americană. Coperțile, deși color, nu aveau aceeași calitate grafică – în special când vine vorba de revistele din perioada 1990-1994.

Regretul meu este că magia s-a întrerupt în anii ’50 – când a apărut revista SCENA ȘI ECRANUL (nici pe departe la fel de interesantă ca CINEMA-urile), urmând ca magia să reapară în deceniul următor și, apoi, să dispară definitiv după 2000. A mai existat o încercare a lui Adrian Sârbu cu revistele PRO CINEMA – ce se bucură de o grafică și de o calitate a hârtiei realmente excepționale – însă nu au mai avut succes și după aproximativ trei ani a fost sistată publicarea acestora.

Având aceste colecții privesc cu interes și, în același timp, cu nostalgie cum s-a putut trece, de-a lungul timpului, de la actori precum Conrad Veidt, Charlie Chaplin, Douglas Fairbanks Sr., Rudolph Valentino, apoi Clark Gable, Gary Cooper, Errol Flynn, Tyrone Power, Robert Taylor, Fred Astaire, apoi Jean Marais și Alain Delon, la „actori” ca Arnold Schwarzenegger( ce nu poate decât să își umfle mușchii în poze), Sylvester Stallone (și a sa „capodoperă” Rambo), Jean-Claude VanDame (oare a luat vreun fotograf la bătaie?), Johnny Depp (pe vremea când nu era unul din „Pirații din Caraibe”), Brad Pitt (fără Angelina) și mulți alții… Și, atenție, nu am vorbit decât despre actori, căci dacă aș fi vorbit și despre actrițe mi-ar fi trebuit zile sau săptămâni întregi ca să le menționez pe frumusețile ce au înnobilat marele ecran de-a lungul deceniilor.

Întrebarea mea rămâne: Unde au dispărut geniile celei de-a șaptea arte? Unde s-au pierdut carisma, talentul, dedicația și entuziasmul de a transforma filmul într-o experiență unică, de neuitat (în sensul bun al cuvântului)?

Adevărații actori au rămas „în viață” grație revistelor, pozelor, peliculelor sau frânturilor de celuloid încă păstrate, grație biografiilor (nu toate demne de măreția cineaștilor) și grație unui cerc mai mult sau mai puțin restrâns de admiratori din întreaga lume – unii mai tineri, alții mai în vârstă, alții cu un pas spre poarta care le va deschide drumul către lumea eternă și care, poate, îi va reuni alături de idolii lor din tinerețe…

Advertisements