Tags

, , ,

Considerat „filmul fantastic al secolului XX”, „Hoțul din Bagdad” a rămas și astăzi o încântare pentru publicul larg de toate vârstele, fascinat de aventurile, coloristica, și, desigur, de interpretările magistrale ale actorilor din superproducția lui Alexander Korda. Din distribuție fac parte marele actor Conrad Veidt (în rolul fascinantului și diabolicului magician Jaffar), Sabu (cunoscut tuturor din filmul „Cartea junglei”, ecranizare după romanul lui Rudyard Kipling), John Justin (la primul său rol, cel al lui Ahmad), Rex Ingram (în rolul duhului Djinn) și June Duprez (în rolul prințesei). Trebuie menționat că inițial rolul prințesei trebuia jucat de frumoasa actriță Vivien Leigh, care, însă, a refuzat în ultimul moment să participe la filmări, după ce a obținut, în decembrie 1938, rolul legendar al lui Scarlett O’Hara, din capodopera de renume mondial „Pe aripile vântului”.  Filmările la „Hoțul din Bagdad” au avut loc deopotrivă la Londra (Studiourile Denham) și la Hollywood, reunind adevărați profesioniști din cinematografie. Singura problemă a fost, însă, desincronizarea dintre cerințele pretențiosului producător și echipa care a lucrat la film, astfel că au fost schimbați nici mai mult, nici mai puțin decât șase regizori. Haosul din timpul filmărilor, ce au durat un an de zile și au costat 1 milion $, a fost dat și de schimbările constante de scenariu, astfel că s-a renunțat la o parte considerabilă dintre scenele turnate, ce au ajuns să fie tăiate în camera de montaj. Dar, munca și eforturile exemplare ale tuturor, mai ales talentul actorilor, au adus filmul pe culmile gloriei, având o popularitate din ce în ce mai mare de-a lungul anilor. Dovada este faptul că studiourile Walt Disney au realizat, în 1992, un film animat inspirat în totalitate din filmul lui Korda din 1940. „Lampa lui Aladdin” a ajuns la fel de mediatizat ca „Hoțul din Bagdad”, iar chipul inconfundabil al lui Conrad Veidt a fost imitat de desenatori, care au preluat până și sprâncenele arcuite ale actorului, în realizarea personajului animat.

De altfel, „Hoțul din Bagdad” l-a readus pe Conrad Veidt la Hollywood, după o absență de mai bine de 10 ani de la ultimul său film mut produs în SUA, „Magicianul”/”The Last Performance” (1929).

Pelicula lui Korda s-a bucurat de prezența maestrului William Cameron Menzies, care a asigurat regia artistică și la „Pe aripile vântului”, pentru care a primit premiul Oscar. De asemenea, prezența lui George Périnal în cadrul echipei a contribuit enorm la filmarea unor cadre spectaculoase și ale unor prim-planuri absolut remarcabile.

O altă fascinație a acestui film o constituie coloana sonoră impecabilă, semnată de Miklos Rozsa, pentru care a primit o nominalizare la Oscar (pierzând în fața filmului animat al lui Walt Disney, „Pinocchio”).

Povestea celor o mie și una de nopți i-a încântat până și pe criticii de specialitate, astfel că „Hoțul din Bagdad” a câștigat trei premii Oscar (regie artistică, cinematografie și culoare, și efecte speciale), deși ar fi meritat o nominalizare și Conrad Veidt, pentru cel mai bun actor.

Capodopera lui Korda este un remake după filmul mut cu același nume, realizat de marele actor Douglas Fairbanks la Hollywood, în 1924. Pelicula a fost extrem de populară, ocupând și astăzi un loc binemeritat printre cele mai bune filme fantastice realizate vreodată. Cu o durată de 2 ore și jumătate, producția a fost regizată de maestrul Raoul Walsh, și a adus-o în fața publicului spectator pe îndrăgita actriță americană de origine chineză Anna May Wong.

Prin urmare, se poate spune că la mai bine de 70 și, respectiv, 85 de ani de la crearea celor două versiuni ale „Hoțului din Bagdad”, cinefilii din întreaga lume sunt captivați de magia și de spiritul de aventură ce se regăsesc în minunata poveste orientală, ecranizată cu deosebită grijă de mari specialiști ai celei de-a șaptea arte, și devenită o perpetuă sursă de inspirație pentru numeroase filme fantastice și desene animate realizate de-a lungul timpului.

Advertisements