O carte mizerabilă va fi scoasă în luna decembrie pe piață. Este vorba de așa-zisa biografie a lui Vivien Leigh și Laurence Olivier, intitulată sub forma unei înjurături în toată regula, ”Damn You, Scarlett O’Hara”. De aceea, în replică, în calitate de mare fană a lui Vivien Leigh, mi-am permis să reproduc titlul, și să schimb „destinatarii” acestei „urări de bine”, Darwin Porter și Roy Moseley, care sunt doi autori de biografii extrem de controversați. Imaginația amândurora și lipsa lor de decență nu cunoaște limite. Pentru adevărații admiratori ai cuplului Olivier, NU CUMPĂRAȚI ACEASTĂ CARTE, întrucât conține informații născocite peste noapte. Este revoltător ca Danforth Prince, președintele Blood Moon Productions (editura care va publica biografia) să pretindă că a fost vizitat de „fantoma” lui Vivien Leigh și că ea personal i-ar fi cerut să publice această carte. Din clipa în care am văzut discursul lui sforăitor și grosolan pe youtube, mi-am dat seama că totul este o făcătură ieftină, care terfelește numele a doi dintre cei mai mari actori ai tuturor timpurilor, doar în scop de marketing. Acești doi autori nu urmăresc decât să se îmbogățească de pe urma unor minciuni și exagerări, ce țin mai ales de natura sexuală a lui Vivien și Larry. Moseley și Porter și-au permis să intre cu bocancii în viața privată a celor doi actori, jignindu-le familia prin publicarea acestui morman de gunoaie scrise. Păcat că Vivien Leigh nu a mai apucat să își scrie autobiografia, dar Laurence Olivier a reușit. Și mai există o altă serie de autori de calitate, care au publicat cărți admirabile despre soții Olivier. Această carte, însă, este o surpriză neplăcută pentru toți fanii acestor mari actori și sper că va fi un EȘEC TOTAL.

Advertisements