Tags

Cine mai vede astăzi o zeiță a frumuseții așa cum era minunata Gene Tierney? Talentata actriță a fost întruchiparea perfecțiunii feminine. Dincolo de distincție, eleganță, rafinament, educație de elită, Gene a avut o multitudine de calități fizice și morale, care, însă, pe parcursul anilor s-au degradat ca urmare a șirului nesfârșit de tragedii ce i-au umbrit existența. Mariajul nefericit cu designerul Oleg Cassini (care a divorțat de Gene, crezând că se va căsători cu Grace Kelly), nașterea primului ei copil cu multiple handicapuri, din cauza cărora a trebuit să crească într-un orfelinat, suferința datorată maniaco-depresiei… Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care se poate spune că Gene a fost pe cât de frumoasă, pe atât de încercată de soartă. Chipul ei amintește de distincția lui Vivien Leigh și de exotismul lui Hedy Lamarr. De fapt, aceste trei dive s-au născut toate sub zodia Scorpionului, despre care se știe că oferă lumii cele mai multe femei atrăgătoare. Gene s-a născut și a murit în luna noiembrie. A trăit 71 de ani, luptând toată viața pentru șansa de a fi fericită și împlinită. Marea ei realizare a fost, în plan sentimental, nașterea celei de-a doua fiice, care s-a bucurat de toată atenția și îngrijirea mamei sale, ca urmare a faptului că era un copil sănătos.

Din punctul meu de vedere, Gene este una dintre cele mai strălucitoare și mai remarcabile stele hollywoodiene. Talentul ei artistic desăvârșit a cucerit generații întregi de cinefili printr-o serie prețioasă de capodopere și filme de top, despre care se mai vorbește și astăzi. Pelicule alb-negru sau color, thrillere sau drame, musicaluri sau producții istorice… În oricare dintre acestea, Gene a fost superbă de la primul și până la ultimul cadru. Expresivitatea chipului, energia debordantă, pe care o transmitea din priviri, trupul îngeresc, rochiile impresionant de frumoase… Toate aceste atribute o readuc la viață pe unica și inconfundabila Gene Tierney, pe care eu am asemănat-o, într-un amplu comentariu, cu o pasăre liră în paradisul hollywoodian.

Din lista lungă de filme în care prezența actriței a înnobilat marele ecran, aș aminti cele mai importante dintre acestea, în ordine cronologică:

1. Heaven Can Wait (1943). Partener în această superbă producție color i-a fost Don Ameche.

2. Laura (1944). Un thriller din topul „filmelor noir”. Gene a jucat alături de Dana Andrews, actor ce i-a fost partener în alte patru filme. În viața reală, cei doi actori au fost prieteni apropiați.

3. Leave Her to Heaven (1945). O dramă copleșitoare, filmată color. Gene Tierney a jucat rolul vieții sale, pentru care a primit o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță. Eroina malefică și posesivă l-a avut ca partener pe Cornel Wilde.

4. The Razor’s Edge (1946), cu Tyrone Power, partener în alte două filme și iubit în viața reală.

5. The Ghost and Mrs. Muir (1947). Un film absolut remarcabil, ce prezintă „idila” dintre o văduvă tânără și fantoma unui căpitan de nave, interpretat de marele actor Rex Harrison.

6. The Egyptian (1954), o peliculă istorică, despre Egiptul Antic.

De asemenea, aș adăuga faptul că Gene este autoarea propriei biografii.

Însă, cea mai populară carte despre viața actriței este scrisă de Michelle Vogel.