Tags

, , ,

Leslie Howard Ingrid BergmanMarea actriță suedeză Ingrid Bergman și-a făcut debutul la Hollywood în răsunătorul an 1939, jucând în remake-ul filmului romantic „Intermezzo”. Partener i-a fost actorul Leslie Howard, căruia i s-a oferit și funcția de co-producător al peliculei, marca David O. Selznick. De fapt, ca să-l convingă să accepte rolul clasicului visător Ashley Wilkes, din capodopera „Pe aripile vântului”, Selznick i-a oferit și „Intermezzo”, ceea ce a cântărit mult în convingerea lui Howard. „Intermezzo” spune povestea de dragoste dintre un mare violonist și o pianistă, care, din profesoara de pian a fiicei lui, ajunge să îi fie companieră la concerte, dar și în viața particulară. După o serie de reprezentații, virtuozul Holger Brandt (Leslie Howard) se întoarce la casa lui din Stockholm, unde îl așteptau soția și cei doi copii. În acest context, el o cunoaște pe Anita Hoffman (Ingrid Bergman), profesoara fiicei lui, Ann Marie. Între cei doi pare să se creeze o relație armonioasă, foarte strânsă, poate și datorită faptului că ambii erau maeștrii ai muzicii. Astfel, Holger ajunge treptat, treptat să se îndepărteze de soția sa și să fie mai mult alături de tânăra pianistă, care îi reaprindea în suflet acea scânteie a creației și a iubirii. Deși Anita încearcă în repetate rânduri să se despartă de Holger, acesta îi mărturisește că nu ar putea trăi fără ea. În schimb, el face un gest disperat, mărturisindu-i soției sale, Margit, că are o relație cu Anita. Femeia, care avea mult bun-simț, îl lasă să plece în căutarea fericirii, dar fără să îi acorde divorțul.

În continuare, îi vedem pe cei doi muzicieni vestiți făcând un turneu cu succes răsunător, în urma căruia Anita primește o bursă în străinătate. În pofida faptului că, inițial, nu dorea să accepte oferta, tânăra observă că Holger pare să petreacă ore întregi îngândurat, simțind dorul familiei sale. Astfel, pentru a nu complica lucrurile, Anita primește șansa de a se perfecționa în străinătate, gândindu-se că, dacă ar pleca și nu l-ar mai vedea pe Holger, l-ar scuti de supliciul zilnic prin care acesta trece. Aflând de bursa Anitei, violonistul nu se mai poate împotrivi șansei de a-și reface amândoi viața, fiecare pe cont propriu. Prin urmare, o lasă pe pianistă să își urmeze calea destinului, în vreme ce el se întoarce acasă. Simțind impulsul de a-și revedea fiica, Holger se duce la școala unde aceasta învăța. Copilul, care își iubea enorm tatăl, ajungând chiar să îl divinizeze, este foarte emoționat la vederea tatălui său și fuge înspre el pentru a-l îmbrățișa. Din nefericire, însă, o clipă de neatenție i-ar fi putut fi fatală. Fetița este călcată de o mașină, iar Holger se gândește dacă nu cumva el este o piază rea pentru familie. Holger își ia cu disperare fiica în brațe și pornește cu ea spre casă, unde urma să i se acorde îngrijiri medicale. Copila, încă inconștientă, delirează după tăticul ei. Neîndrăznind să intre în camera lui Ann Marie, Holger rămâne în salon, unde poartă o discuție destul de neplăcută cu fiul său, care era un băiat în floarea vârstei. Acesta îi reproșează tatălui că și-a neglijat familia din cauza unei aventuri amoroase, care nici măcar nu a rezistat, tânjind după o iubire imposibilă față de o tânără.

Spre finalul filmului, se recreează armonia și pacea din familie, o stare de bine parcă plutind în atmosferă. Ann Marie își revine după accident, iar Holger este primit din nou cu brațele deschise, de către soția sa, care așteptase destul timp acest moment unic al reconcilierii. Odată cu închiderea porții în urma sa, Holger redevine capul familiei, el înțelegând că menirea lui era să aibă grijă de soție și de copii. În schimb, Anita, care i-a adus atâta fericire și satisfacție, s-a dovedit a fi, până la urmă, un „intermezzo” în viața violonistului, cei doi trăind o iubire frumoasă, dar imposibilă.

În concluzie, filmul „Intermezzo” impresionează prin puritatea sentimentelor conturate, dar și prin mesajul transmis—acela că arta vindecă sufletul. Nominalizată la două premii Oscar, pentru cea mai bună cinematografie în alb-negru și pentru cea mai bună muzică, pelicula, al cărei titlu inițial era „Fuga spre fericire” (Escape to Happiness) pare, totuși, să comprime în doar 70 de minute o poveste mult mai complexă, ce poate că ar fi necesitat o prezentare mai amănunțită, cum ar fi evidențierea calității de familist a lui Holger, sau ilustrarea mai detaliată a relației lui cu Anita.

Advertisements