Tags

, , , ,

Vivien Leigh Robert TaylorUna dintre cele mai emoționante pelicule realizate vreodată, „Podul Waterloo”, regizat și produs de maestrul Mervyn LeRoy, îi aduce în fața publicului larg pe îndrăgiții actori Vivien Leigh și Robert Taylor. Filmul, nominalizat la 2 premii Oscar (pentru cea mai bună cinematografie și cea mai bună muzică), a fost aclamat în întreaga lume, având un succes extraordinar în China, unde se spune că populația locală ar fi învățat limba engleză grație acestei producții americane. Actrița Vivien Leigh a făcut o revenire spectaculoasă la Hollywood, după imensul și inegalabilul succes cu „Pe aripile vântului”. Rolul balerinei cu destin tragic i s-a potrivit perfect sensibilei Vivien, care a spus, la fel ca și Robert Taylor, că a fost filmul lor preferat. Regizorul Mervyn LeRoy folosește din plin prim-planurile cu chipurile actorilor, pentru a evidenția expresivitatea și talentul acestora în a-i impresiona pe cinefili. De altfel, trebuie să fii insensibil ca să nu verși măcar o lacrimă pe tot parcursul acestei veritabile drame în alb-negru, restaurate de curând în versiune color.

Filmul spune povestea tinerei Myra Lester, o balerină engleză superbă și inocentă, ce se îndrăgostește în timpul Primului Război Mondial de căpitanul armatei britanice, Roy Cronin. Acțiunea începe, de fapt, aproximativ 20 de ani mai târziu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial când Roy, acum devenit colonel, face o plimbare pe Podul Waterloo înainte de a fi dus la Gara Waterloo de șofer. Protagonistul nu ezită să revadă acel loc ce i-a redat bucuria, apoi nefericirea care l-a condamnat la singurătate. Vizibil îmbătrânit, el scoate din buzunarul paltonului său un fel de talisman pe care îl primise drept amintire de la mult-iubita sa Myra. Cu lacrimi în ochi, el face un salt înapoi în timp, când era mult mai tânăr și mai chipeș. Pe atunci, el era căpitanul Cronin, un bărbat plin de energie, de vitalitate și curaj, ce privea cu mult optimism războiul care tocmai se declanșase. Destinul face ca în timpul acestor momente turbulente să îi iasă în cale tânăra și frumoasa Myra Lester, care se grăbea, împreună cu trupa de balet, să ajungă la timp la teatrul unde aveau reprezentația în acea seară. În mijlocul agitației și a panicii de pe străzile în care, în orice moment, putea exploda o bombă, Myra se pierde de grup și ajunge să apeleze la ajutorul lui Roy, ce o escortează către loc sigur. În mijlocul mulțimii, cu deosebită atenție și cu gesturi protective, chipeșul căpitan o duce pe firava domnișoară într-un colț ceva mai izolat. Aici, printre zâmbete și priviri prietenoase, între cei doi se naște o simpatie reciprocă, astfel că Roy nu ezită să o revadă pe Myra la spectacol, dansând ca balerină, chiar dacă aceasta însemna să renunțe la cina cu un colonel. Fără să știe că îl va revedea, Myra îi dăruiește lui Roy, în semn de prețuire, talismanul ei. Tânărul căpitan o privește cu drag cum aceasta se îndepărtează cu mașina care o conducea la teatru.

Una dintre cele mai impresionante momente ale filmului este aceea în care protagonistul vine să își vadă prietena dansând pe muzica splendidă a lui Ceaikovski. Și, astfel, Vivien Leigh răsare din mijlocul balerinelor, în toată splendoarea ei, în punctul climax al piesei „Lacul lebedelor”. Cea mai frumoasă și mai grațioasă dintre lebede, Myra Lester zâmbește publicului spectator, observând, totodată, și prezența galantului Roy Cronin. De remarcat zâmbetul irezistibil al chipeșului Robert Taylor, și privirea lui plină de iubire transmisă îndrăgitei balerine. După terminarea spectacolului, doamna Olga Kirowa (Maria Ouspenskaya), profesoara de balet, le face elevelor sale o analiză a reprezentației artistice, ea fiind totalmente nemulțumită de prestația tinerelor. În mijlocul acestui conflict, sosește un mesaj misterios adresat Myrei. Buna ei prietenă, Kitty (Virginia Field) încearcă să îi ia apărarea, dar adevărul iese la iveală în văzul tuturor. Bilețelul era de la Roy, care o invita pe Myra la cină. În replică, doamna Kirowa o obligă pe Myra să scrie un mesaj, refuzând invitația căpitanului. Autoritara profesoară era foarte strictă cu regulile de conduită, și oricine nu i se supunea, era dat afară.

Din fericire, însă, cu ajutorul lui Kitty, Myra ajunge la întâlnirea cu Roy, ambii servind o cină romantică la Candlelight Club. Cei doi tineri frumoși se îndrăgostesc unul de celălalt, iar momentul de maxim romantism, ce a devenit o scenă iconică în cinematografie, este dansul pe melodia inconfundabilă „Farewell Waltz”. În semiobscuritate, Roy și Myra se sărută pentru prima oară, însă fata se simțea nesigură pe viitorul relației, din moment ce Roy trebuia să plece pe front, iar ea urma să meargă în America. Dar, în pofida pesimismului ei, reîntâlnirea cu Roy se produce chiar în ziua următoare, când, pe o ploaie torențială, acesta o aștepta în fața casei unde ea locuia cu restul trupei de balet. Impresionată de acest moment și crezând că Roy a dezertat pentru ea, Myra fuge în brațele lui plină de emoție, pentru ea necontând nici stropii de ploaie și nici regulile doamnei Kirowa. Roy îi spune că a obținut o permisie de încă două zile, timp suficient ca ei să se căsătorească! Myra este profund impresionată de acest moment de bucurie și îl însoțește pe Roy peste tot, pierzând jumătate de zi fără ca cineva să mai știe ceva de ea. Roy obține consimțământul colonelului în se căsători și, mai apoi, al bătrânului general (C. Aubrey Smith), un duce care era chiar unchiul lui. Acesta îl binecuvântează și îi urează mult noroc în căsnicie. Acum, Roy și Myra sunt liberi să își unească destinele, ceea ce putea fi un pas deosebit de important în viața ei, pentru că rămăsese orfană de ambii părinți și era, practic, singură pe lume. Dar ghinionul pare să își ceară plata pentru momentele de bucurie supremă de mai devreme. Roy și Myra nu se pot căsători după-amiaza, deoarece legea nu permite oficializarea căsătoriilor după ora 15. Așadar, cei doi îndrăgostiți mai trebuie să aștepte o zi pentru a se cununa. Myra se întristează, chipul ei trădând teama din sufletul său tineresc și sensibil. Însă, neavând alternativă, acceptă acest compromis cu timpul, decizând să își cumpere rochia de mireasă pe care dă ultimii săi bani. Întorcându-se târziu la cămin, Myra este asaltată de întrebările colegelor, ce se bucură enorm pentru marele moment ce o așteaptă. Pregătindu-se toate să plece spre teatru, unde urmau să aibă încă o reprezentație, tinerele se întristează curând la auzul unei vești tulburătoare. Myra primește un telefon de la Roy, care o anunță că este nevoit să plece pe front chiar în seara aceea, deci trebuia să își ia adio de la căsătorie. Myra dorește, în schimb, să îl mai vadă pentru ultima oară, și pleacă într-un suflet la gară, fără să mai aibă în vedere faptul că va fi concediată din trupa de balet. Una dintre cele mai emoționante scene ale filmului este cea în care Myra, sosind prea târziu, aleargă pe peron, în încercarea disperată de a-și lua rămas-bun de la Roy. Însă, nu reușește decât să îl strige și să îl vadă pentru câteva secunde. Zdruncinată de acest nou eșec, Myra se duce, într-un final, la teatru, unde își aștepta colegele să iasă de pe scenă. Odată terminată reprezentația, profesoara Kirowa intră în sala de machiaj, unde erau toate adunate, și o dă afară pe Myra, reproșându-i că i-a luat în derâdere avertismentele. Însă, buna ei prietenă Kitty face un gest neobișnuit de gentil, insultând-o intenționat pe profesoara tiranică, pentru a fi dată și ea afară, fiind conștientă că Myra nu s-ar putea întreține singură. Așadar, ambele tinere pornesc pe un drum nesigur, încercând să o ia de la capăt și să își câștige altfel existența. Din păcate, destinul nu este prea generos cu ele, ajungând la limita sărăciei absolute. Toate locurile de muncă păreau a fi ocupate în acei ani de război tulburi, iar Myra și Kitty stăteau cu chirie atât cât puteau. Totuși, într-o zi, o rază de speranță pare să le lumineze calea, atunci când Myra primește un superb buchet de flori de la Roy și o scrisoare prin care acesta o informa că mama lui vine să o vadă. Profund emoționată și cu mult optimism, frumoasa Myra îi dă întâlnire doamnei Cronin (Lucille Watson) la un restaurant de elită. Însă, ea este nevoită să aștepte câteva ore până la venirea distinsei doamne, astfel că soarta îi mai joacă o festă. Citind ziarul de seară, Myra află că mult-iubitul său Roy este pe lista morților de pe front. Nerezistând șocului, tânăra leșină în restaurant, fiind cu greu resuscitată de angajate. La scurt timp, sosește, după o întârziere destul de lungă, și mama lui Roy, căreia Myra nu dorea să îi dea vestea îngrozitoare. Doamna Cronin pare a fi surprinsă de atitudinea ușor isterică a logodnicei lui Roy, gândindu-se că Myra nu este, poate, cea mai bună alegere pentru el. Dezamăgită de comportamentul nefiresc al tinerei, mama lui Roy părăsește cu demnitate restaurantul, rupând legătura cu Myra, care leșină pentru a doua oară din cauza emoțiilor incontrolabile.

Lunile care urmează se dovedesc a fi cele mai grele pentru fostele balerine. Myra se îmbolnăvește grav, iar Kitty este nevoită să lucreze ca prostituată pentru a-i cumpăra mâncare și medicamente. Într-un final, Myra află teribilul adevăr de la Kitty, care nu îi spusese cu ce se ocupa de fapt. Dar, teama de foamete și deziluzia de a-l fi pierdut pe bărbatul iubit, precum și lipsa de speranță pentru ce va aduce ziua de mâine, o determină pe Myra să recurgă și ea la aceeași meserie înjositoare, acceptând chiar pe Podul Waterloo, în baruri, sau la gară, favorurile soldaților întorși din armată. Dar, destinul îi joacă o festă pentru a nu știu câta oară, astfel că Myra vede, înmărmurită cum din vagoanele din tren iese, printre alții, și Roy, mai surâzător și mai plin de viață ca niciodată. Acum, se sfârșise războiul, iar el se întorcea acasă! Myrei nu-i vine să creadă că omul pe care îl crezuse mort s-a întors brusc în viața ei. După o îmbrățișare plină de dragoste între cei doi, Roy o invită la o cafenea, unde îi explică faptul că și-a pierdut documentele de identitate, care au apărut lângă un alt soldat. Apoi, el a aflat că mama sa a pierdut legătura cu Myra și credea că nu o va mai vedea vreodată. Myra nu își mai poate stăpâni lacrimile și încearcă să îi explice lui Roy cât de greu i-a fost după ce a fost dată afară din balet, însă ea evită să îi menționeze de ocupația sa din ultima vreme. Roy o invită la conacul său, de altfel, el făcând parte dintr-o familie înstărită, din înalta societate. Roy observă că Myra este nefericită, și crede că ea are alt iubit. Însă, Myra îi dă o replică celebră a filmului „Sigur că nu a existat nimeni în viața mea. Nu ar fi putut fi. Te-am iubit așa cum nu voi iubi pe nimeni niciodată…Tu ai fost și vei rămâne singurul. Acesta este adevărul”. Impresionat de aceste cuvinte, Roy o crede pe Myra și ambii se pregătesc de voiajul în Scoția de a doua zi, când urma să se mute cu el la casa familiei lui. Revenită la hotel cu o mulțime de haine, Myra îi spune lui Kitty de apariția excepțională a lui Roy, însă buna ei prietenă îi atrage atenția că nu îl va mai putea minți multă vreme. Totuși, Myra simte că aceasta este ultima ei șansă la viață, la fericire, și nu poate renunța la acest noroc neașteptat.

A doua zi, ea face o plimbare cu Roy prin conacul imens, fiind primită cu căldură de mama și de servitorii lui. Spre seară, este dată o petrecere în cinstea căsătoriei celor doi îndrăgostiți, ce urma să aibă loc în dimineața următoare. În timpul petrecerii, la care sunt invitați toți vecinii și prietenii familiei Cronin, Myra este analizată din cap până-n picioare, cu ochi binevoitori sau severi, însă momentul de maximă importanță este venirea bătrânului general, unchiul lui Roy, care o cunoaște și o îndrăgește pe fată. Pentru a le demonstra tuturor că aprobă venirea tinerei în această familie, ducele dansează cu ea, spre surprinderea tuturor. Prin urmare, oficializarea relației dintre cei doi îndrăgostiți era certă, însă până la un anumit punct. Spre miezul nopții, Myra se simte confuză din cauza vârtejului de gânduri și de sentimente, fiind nevoită să își descarce mustrările de conștiință. Ea poartă o conversație importană cu mama lui Roy, căreia îi spune de meseria ei, chiar după ce venerabila doamnă îi ceruse scuze de faptul că a interpretat greșit prima lor întâlnire de la restaurant, dându-și seama că Myra știa deja de presupusul deces al lui Roy. Fosta balerină îi mărturisește doamnei Cronin că nu se poate mărita cu Roy, deoarece nu are curajul să o facă din cauza trecutului ei tulbure. Și, astfel, Myra ajunge să aibă un ultim moment de tandrețe în compania lui Roy, care îi dă înapoi talismanul, el crezând că acum vor fi un cuplu, sau două suflete unite într-unul singur, cu același destin și același noroc. Myra își ia un adio sfâșietor de la Roy, căruia îi spune că fiecare despărțire de el este ca o „mică eternitate”. Câteva ore mai târziu, ea părăsește cu regret conacul, nu înainte de a-i lăsa o scrisoare emoționantă iubitului ei, prin care îi transmitea din nou iubirea imensă ce i-o poartă. Cu toate acestea, logodnica lui Roy îi cere acestuia să o ierte, căci ei nu pot fi împreună, fără a-i preciza și adevăratele motive.

În continuare, pelicula prezintă eforturile disperate ale tânărului Cronin de a o găsi pe Myra, care dispăruse fără urmă. El apelează la ajutorul lui Kitty, ce îl duce prin toate locurile posibile în care s-ar fi putut afla Myra—în baruri și în Gara Waterloo. Dar Myra era în continuare de negăsit. Atunci, el înțelege cu adevărat ce se întâmplase. Actorul Robert Taylor rostește o ultimă replică, devenită memorabilă: „Am pierdut-o definitiv. Mereu o voi căuta și niciodată nu o voi găsi…”

Finalul dramei este absolut copleșitor. Myra stătea îngândurată, în negura nopții, în singurul loc în care Roy și Kitty nu se gândiseră să o caute—Podul Waterloo. Cu ochii scăldați în lacrimi, tânăra privea orizontul infinit și apa de sub pod, simțindu-se mai tristă ca niciodată. Actrița Vivien Leigh impresionează cu interpretarea sa de excepție în această ultimă secvență, luându-și, printr-o privire deosebit de semnificativă, un sfâșietor adio de la cinefili. Acum, viața protagonistei supuse la atât de multe încercări nu mai avea niciun rost. Toate speranțele, toate iluziile, toate bucuriile rămân cufundate în trecut. Prezentul este, în schimb, derutant și necruțător, suflând aer de moarte înspre firava balerină, ce pășește pe trotuarul umed, înconjurată de o ceață densă, prin care străbăteau doar farurile camioanelor cu soldați. Zgomotul infernal al mașinilor stârnește în mintea depresivă a Myrei o dorință nebună de a face un gest radical. Cu sufletul plumbuit și cu o sclipire maniacă în privire, tânăra se eliberează de coșmarul vieții sale pustiite, aruncându-se în fața mașinii. În urma ei, nu a mai rămas decât talismanul pe care Roy îl recuperează, și pe care încă îl mai păstrează, după atâția ani. Deși nu are nicio fotografie care să îi amintească de adevărata lui iubire, pe care ar fi putut să o salveze de la moarte dacă ar fi avut un dram de noroc, Roy păstrează în minte și în suflet imaginea singurei femei cu care ar fi putut fi fericit, dar în compania căreia nu a petrecut decât patru zile. Această iubire pură, venită parcă din neant, nu îi va da niciodată pace, decât, probabil, după moarte. Dispariția tragică a acestei fete atât de tinere și de frumoase, dar care nu a putut uita, din onestitate, trecutul ei decadent, i-a luat mințile și sufletul, încetând să mai fie Myra Lester. Acum, nu mai rămânea decât imaginea iluzorie a unei regretate balerine, care l-a cunoscut pe omul potrivit, însă la momentul nepotrivit, și aceasta, din cauza destinului necruțător cu unii dintre noi, accentuat și de cumpliții ani ai războiului.

Prin urmare, „Podul Waterloo” este o adevărată lecție de viață, despre viață și moarte, despre succes și eșec, despre bucurie și tragedie. Sufletele firave, precum cel al Myrei Lester, par a fi captive într-o lume mult prea dură, mult prea crudă, realitatea determinându-le, la fel ca și pe tânăra balerină, să se elibereze cu orice preț de tortura fără remediu, ajungând să își sacrifice propria viață.

Advertisements