Tags

, , ,

Audrey HepburnCu siguranță unul dintre cele mai bune filme religioase făcute vreodată, capodopera „The Nun`s Story” a lui Fred Zinnemann a fost nominalizată la 8 premii Oscar, pentru cea mai bună actriță în rol principal (Audrey Hepburn), cea mai bună cinematografie și culoare (Franz Planer), cel mai bun regizor (Fred Zinnemann), cea mai bună editare de film (Walter Thompson), cea mai bună muzică (Franz Waxman), cel mai bun film (Henry Blanke), cel mai bun sunet (George Groves) și cel mai bun scenariu (Robert Anderson). „Povestea unei călugărițe” a înregistrat un succes uriaș încă de la premieră, fiind, de altfel, favoritul lui Audrey Hepburn din întreaga sa carieră. Actrița a fost aclamată de publicul cinefil și de criticii de film pentru excepționala prestație în rolul măicuței Luke, obținând premiul BAFTA pentru actrița anului 1959. Din nefericire, însă, Audrey (ce câștigase un Oscar pentru primul său film american—„Vacanță la Roma”, din 1953) a pierdut Oscarul din 1959 în mod nemeritat, în favoarea actriței Simone Signoret. Este uimitor că acest film superb nu a câștigat niciun premiu al Academiei Americane de Film, în mare parte pentru că anul 1959 a fost unul dintre cei mai prolifici ani ai capodoperelor cinematografice. Să nu uităm că filmul „Ben Hur” a bătut recordul filmului „Pe aripile vântului”, câștigând 11 premii Oscar. În același an, a apărut și celebra comedie a lui Marilyn Monroe, „Unora le place jazz-ul”, apoi filmul de mare succes „Drumul spre înalta societate”, cu Simone Signoret și Laurence Harvey. La acestea, s-ar mai putea adăuga altă serie prețioasă de pelicule, nominalizate la Oscar: „Confidențe pe pernă” (celebrul „Pillow Talk”, cu îndrăgitul cuplu Doris Day și Rock Hudson), „Jurnalul Annei Frank”, „Anatomia unei crime”, „Brusc, vara trecută” (cu Liz Taylor și Katharine Hepburn), „Mirajul vieții” (cu Lana Turner) „Călătorie spre centrul Pământului” (ecranizare a unuia din romanele lui Jules Verne) și, nu în ultimul rând, capodopera lui Alfred Hitchcock „La nord prin nord-vest” (cu Cary Grant).

Cu toate că această lungă listă de filme de înaltă calitate i-a cucerit pe cinefili în gloriosul an cinematografic 1959, pelicula cu Audrey Hepburn merita să câștige minim un premiu Oscar. Dar, cel puțin s-a bucurat de recunoaștere mondială, fiind, pentru mult timp, filmul lui Audrey cu cele mai multe încasări.

Ecranizare a romanului omonim din 1956 și semnat de Kathryn Hulme, filmul prezintă destinul unei tinere din Belgia, fiică a unui reputat medic chirurg. Audrey Hepburn s-a simțit foarte apropiată sufletește de rolul lui Gabrielle van der Mal, devenită ulterior măicuța Luke, deoarece ambele erau de origine belgiană (acțiunea fiind plasată, la început, în Bruxelles-ul anilor `20) și ambele au trecut prin teroarea celui de-al Doilea Război Mondial. O parte din film a fost filmată în Africa, unde Audrey avea să se întoarcă peste ani, impresionată de problemele negrilor. De altfel, ea a devenit ambasador UNICEF, ajutând copiii nevoiași și suferinzi, așa cum a făcut și Sora Luke. Mai trebuie observat și că regizorul Fred Zinnemann este un maestru al imaginii și al jocului artistic. Deși Ingrid Bergman era inițial favorita pentru acest rol deosebit de complex (ea interpretând anterior un rol de măicuță, în filmul „Clopotele Sfintei Maria”), totuși, până la urmă, cu toții și-au dat seama că Audrey avea inocența și puritatea sufletească necesare rolului. Al doilea protagonist al acestei pelicule este doctorul Fortunati, un burlac trecut de 40 de ani, care simte mai mult decât simpatie față de Sora Luke. Interpretarea acestui personaj i-a fost încredințată inițial marelui actor Gary Cooper (cu care Audrey jucase în 1957 în comedia romantică de succes „Dragoste de după-amiază”). Însă, rolul masculin principal i-a revenit, în final, lui Peter Finch, despre care se spune că era un afemeiat notoriu (cea mai celebră cucerire a sa fiind actrița Vivien Leigh, cu care a avut o lungă relație amoroasă, deși ea era căsătorită cu Laurence Olivier).

Una dintre problemele acestei producții-mamut a anului 1959 a fost un ușor conflict de idei între regizorul Zinnemann și actrița Audrey Hepburn. Cum povestea se derulează pe parcursul a 17 ani, Zinnemann dorea ca măicuța Luke să aibă câteva fire albe și să arate mai îmbătrânită, însă Audrey s-a opus, astfel că în film, măicuța Luke, deși vizibil consumată fizic după atâția ani dedicați religiei și medicinei, totuși ea își păstrează aspectul tineresc.

Pelicula nu oferă detalii referitoare la motivele deciziei lui Gabrielle de a părăsi lumea cotidiană, luxoasă, precum și echilibrul familiei, în favoarea unei vieți dedicate Domnului. Deși cu toții o priveau cu scepticism, Gaby se bucură de sprijinul tatălui său, doctorul Van der Mal. După ce își ia rămas bun de la surorile și fratele său, Gaby se îndreaptă cu tatăl ei către mănăstirea unde își va petrece anii de viață. La plecare, singura amintire ce rămâne din partea tatălui său este un stilou, cu care ea avea să își scrie notițele, până când a fost obligată de conducerea mănăstirii să renunțe la orice obiect ce o lega de trecut. Despărțirea de tată este dificilă, dar Gaby, oricât de îndurerată ar fi, conștientizează că ea și-a schimbat destinul.

Pelicula reflectă în detaliu rigorile vieții monahale, pline de austeritate, și chiar atmosfera lipsită de vitalitate. Una dintre cele mai interesante momente ale filmului este scena ceremoniei, prin care Gabrielle devine oficial Sora Luke. Tânăra este foarte iubită de bolnavii care erau tratați în spitalul mănăstirii, și se simte mândră de ea. Însă aceste sentimente o vor costa pe călugăriță, deoarece ea nu avea voie, ca mireasă a Domnului, să aibă asemenea trăiri, ci să fie strict dedicată datoriilor sale religioase. Deși mănăstirea impune noi reguli, ca de exemplu obligația măicuțelor de a-și nota într-un carnețel toate păcatele săptămânale, pe care să le prezinte public unei comisii religioase, și apoi să ceară în genunchi iertare Domnului, se pare că măicuța Luke încalcă rând pe rând regulile mănăstirii, ea simțindu-se mândră de realizările ei. Este de înțeles că fiica unui chirurg moștenește talentul lui în tainele medicinei, și acesta este adevărul. Gaby era o mult mai bună doctoriță decât măicuță și acest fapt stârnește uneori invidia celor din jur. De aceea, ajungând la Școala de Medicină Tropicală din Antwerp, Gaby îl uimește cu profesionalismul ei pe doctorul care conducea laboratorul de analize medicale. Însă, una dintre măicuțe, care nu se pricepea să depisteze la fel de bine microbii la microscop, o pârăște la Maica Marcella, care conducea așezarea religioasă, susținând că Sora Luke este prea mândră pentru a le ajuta pe celelalte. Atunci, acuzata este obligată de mănăstire să se sacrifice pentru păcatul ei, picând intenționat examenul la medicină, spre stupoarea comisiei de specialitate, care îi cunoștea capacitățile reale. Această probă de umilință schimbă situația Sorei Luke, ce este trimisă la un sanatoriu de nebuni, unde trebuia să aibă grijă de cea mai periculoasă pacientă, care se credea Arhanghelul Gavril. Tânăra schizofrenică o atacă într-un moment de neatenție pe Luke, ce se salvează doar cu ajutorul rugăciunilor către Dumnezeu. Conducerea sanatoriului cere ca Sora Luke să se întoarcă la mănăstire, unde reușește să își depună toate jurămintele de credință față de legământul cu Dumnezeu. Datorită realizărilor sale în studiile medicale, călugărița este trimisă la o așezare monahală din Africa, unde îi este încredințat să aibă grijă de spitalul de albi dintr-o regiune locală. Deși i-ar fi plăcut mai mult să aibă grijă de negri (ceea ce îi era tipic lui Audrey înseși, ea devenind peste ani o protectoare a negrilor bolnavi), Sora Luke face adevărate miracole în spital, muncind fără întrerupere la analizele medicale, pentru descoperirea bolilor tropicale. Una din faptele sale de eroism a fost să salveze viața unui preot foarte iubit în zonă, și căruia îi trebuia amputat piciorul. Însă Luke dă dovadă de profesionalism, salvând atât viața, cât și piciorul omului. Realizările măicuței nu trec neobservate de medicul chirurg al spitalului, ce o admiră pe zi ce trece tot mai mult. Cu toate acestea, oboseala cronică și stările sufletești contradictorii își spun cuvântul, Gaby îmbolnăvindu-se de tuberculoză. Deși exista riscul de a fi trimisă înapoi la mănăstirea din Belgia pentru tratament, doctorul Fortunati o ajută pe Sora Luke să rămână în Africa, așa cum își dorea și ea nespus, aplicându-i un tratament medical pentru câteva luni, fără ca mănăstirea să afle detalii despre boală.

Între timp, apropierea Crăciunului le emoționează pe măicuțe (care erau de religie catolică), acestea începând pregătirile pentru mult-așteptata sărbătoare religioasă. Însă, un incident nefericit umbrește momentul de bucurie. Un negru care le detesta pe măicuțe, considerându-le malefice, omoară în bătaie pe una dintre ele. Miresele Domnului iartă acest teribil păcat comis din nechibzuință de un negru, și organizează slujba de Crăciun.

Spre finalul filmului, se produc două evenimente inevitabile. Sora Luke este nevoită să însoțească în Belgia un pacient bolnav, părăsind spitalul african, spre marea ei deziluzie. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial îi schimbă, însă, total prioritățile de viață. După ce află de la fratele său că tatăl a murit, Gaby simte o ură viscerală față de inamicii germani, care au atacat Belgia. Neputând face față propriilor trăiri și durerii profunde în urma pierderii mult-iubitului său tată, Gaby, acum orfană de ambii părinți (căci mama îi murise cu mai mult timp în urmă) decide să renunțe la viața monahală, înaintând cererea de a pleca de la mănăstire. Deși conducerea așezării religioase a încercat să o convingă să renunțe, deoarece ea a fost una dintre cele mai iubite măicuțe, Gaby este ferm decisă să renunțe la titulatura de Soră Luke, rupând și căsătoria cu Fiul Domnului, prin gestul său de a scoate verigheta ce simboliza această unire spirituală.

Finalul deschis al peliculei ilustrează drumul pe care Gabrielle îl străbate cu fermitate, ieșind definitiv din mănăstire, fără a mai privi înapoi. Acum, ea urmează o altă cale, ce este menită să îi readucă echilibrul adevărat de care ea avea atât de mult nevoie…

În concluzie, filmul „The Nun’s Story” este o excepțională realizare a regizorului Fred Zinnemann, care a reușit să ilustreze perfect viața unei măicuțe inadaptate cu atmosfera religioasă. Interpretarea memorabilă a lui Audrey Hepburn în rolul protagonistei poate fi considerată una dintre cele mai bune ale tuturor timpurilor, reușind să surprindă într-un mod deosebit de plăcut publicul cinefil din întreaga lume. Dar, mai trebuie adăugată și ideea că această peliculă aduce în prim-plan problemele din interiorul lumii religioase, aflate veșnic într-o competiție acerbă cu lumea laică, în pofida încercărilor de ambele părți de a remedia diferențele și de a găsi împreună o cale comună de compromis. Deasupra tuturor stau însă destinul și voința umană, ce sunt la rândul lor controlate de Dumnezeu, Tatăl și Judecătorul Suprem.

Advertisements