Tags

, , ,

Deborah Kerr și Hayley Mills„Femeia fără trecut” este unul dintre cele mai bune filme psihologice ale anilor `60. Având o distribuție valoroasă (Deborah Kerr, John și Hayley Mills și Edith Evans, nominalizată la Oscar), pelicula aduce în atenția cinefililor un subiect controversat—disputa dintre generații, caracterul rebel al unei adolescente care își ura mama, precum și traseul sinuos al destinului unei guvernante. Vedetele adevărate ale filmului sunt tânăra Hayley Mills și Deborah Kerr, cele două actrițe deosebit de talentate jucându-și la perfecție rolurile principale. Pelicula a mai primit și cinci nominalizări la premiile BAFTA, pentru cea mai bună actriță britanică (Deborah Kerr și Edith Evans), cea mai bună regie artistică și cea mai bună cinematografie color.

Povestea este plasată în reședința impunătoare a unei femei în vârstă, doamna Maugham (Edith Evans), a cărei nepoată, Laurel (Hayley Mills), locuia cu ea. Din nefericire, adolescenta de 16 ani a avut o copilărie nefericită, iar frustrările ei încă se mai simt după atâția ani, din cauză că părinții au divorțat, iar mama, pare-se, a renunțat la custodia copilului în favoarea bunicii. Caracterul foarte dificil al tinerei le face pe multe dintre guvernante să plece, rând pe rând, din luxosul conac, situat în apropierea unei plaje. În acest context apare o solicitantă pentru acest post, o anume doamnă Madrigal (Deborah Kerr), care cucerește inima valetului principal, domnul Maitland (John Mills), prin distincția, frumusețea și disciplina sa. Deși părea a fi o femeie misterioasă, cu un trecut necunoscut, Miss Madrigal este angajată de doamna Maugham pentru postul de guvernantă. Însă Laurel nu se lasă cucerită de șarmul femeii, și încearcă prin toate mijloacele posibile să îi afle teribilul secret—acela că ea a fost la închisoare, din cauza unei crime (despre care nu s-a știut cu siguranță că a fost ea vinovata), ieșind de curând dintre gratii. Doamna Madrigal are un talent extraordinar în gestionarea problemelor casei, îngrijind, totodată, grădina mult-iubită a stăpânei, fără însă a o scăpa din ochi pe rebela nepoată a acesteia.

Cele mai interesante scene ale filmului sunt acelea cu Hayley și Deborah împreună. Cele două actrițe reușesc realmente să impresioneze publicul, ele pictând pe plajă sau jucând tenis. În acest cadru, guvernanta încerca să își determine eleva să uite de lucrurile neplăcute din viața ei. Însă animozitățile dintre cele două protagoniste, precum și intențiile clare ale lui Laurel de a vâna trecutul doamnei Madrigal, le îndepărtează mult pe cele două, căci relația nu se bazează pe onestitate, adevăr și realitate. De altfel, Laurel avea obiceiul să trăiască mai mult într-o lume închipuită, de multe ori exagerând ceea ce vede sau aude. Însă copilul se afla și sub influența bunicii sale, căci refuza să își vadă mama ori de câte ori aceasta venea în vizită. Ea credea că mama ei este o femeie de moravuri ușoare, care adoră să se arunce în brațele bărbaților și apoi să divorțeze pe rând de fiecare. Elementul care pune capac este acela că mama ei, Olivia, este însărcinată cu noul ei partener de viață, fapt dur criticat de Laurel și de bunica sa. Cu toate acestea, Olivia încearcă în nenumărate ocazii să își convingă mama să îi dea copilul înapoi, însă, confruntându-se cu opunerile femeii, Olivia se luptă pentru obținerea custodiei în mod legal.

Una dintre cele mai inedite scene ale filmului este aceea când Laurel pune mâna pe o valiză a doamnei Madrigal, în care aceasta își ținea trusa de cusut. În aparență, era o simplă servietă, însă tânăra descoperă o inscripție misterioasă, inițialele a trei nume. Pentru a nu fi prinsă de guvernantă, care, între timp, își pusese lacăt la cameră, ca nimeni să nu mai aibă acces, Laurel intră pe fereastră, urcând și, apoi, coborând dintr-un copac aflat în fața dormitorului femeii. Curând, pomul respectiv este tăiat de Miss Madrigal, pe motiv că acesta este putrezit (mai ales după accidentul pe care Laurel îl avusese după ce încercase să coboare din el).

Cea mai tensionată scenă a filmului este aceea în care doamna Maugham îl cheamă la cină pe judecătorul McWhirrey, pentru a discuta cu el despre custodia nepoatei. Soarta face ca acest judecător să fie cel care s-a ocupat și de cazul doamnei Madrigal, pe care a condamnat-o la închisoare. Jocul tensionatei Deborah Kerr în această secvență este magnific, ea interpretând atât de natural fiecare gest, fiecare privire, și rostind atât de credibil replicile, încât ai putea să juri că este aceeași cu personajul. Deși adevărul iese la iveală, așa cum Laurel și-a dorit din prima clipă, răscolirea trecutului durerors al guvernantei îi întristează pe toți și îl surprinde chiar și pe judecător, ce abia o recunoscuse pe această femeie. Un alt lucru uimitor este reprezentat de transformările morale și fizice ale doamnei Madrigal, care, așa cum spunea și ea, semăna în tinerețe cu Laurel, adică avea o lume a fantasmelor, prin care evada din prezent.

Ultima scenă a filmului este marcată de împăcarea lui Laurel cu mama sa, la insistențele doamnei Madrigal. Guvernanta își sfătuiește cu înțelepciune eleva, care acceptă, în final, să rămână în custodia mamei. Deși inițial bunica s-a simțit profund insultată de îndrăzneala guvernantei în a gestiona problemele de familie, până la urmă bătrâna doamnă îi dă dreptate lui Miss Madrigal și o roagă să rămână în casa ei, să aibă grijă de ea, în ciuda trecutului tulburător al guvernantei.

În concluzie, pelicula „The Chalk Garden” este o adevărată lecție cinematografică pentru public, deoarece ilustrează probleme dificile ale unei familii, văzute prin ochii unei adolescente. Dar ajutorul nesperat de important al unei guvernante înțelepte, la rândul ei cu traume personale, ajută la redobândirea echilibrului emoțional al tuturor personajelor, oferind filmului un final clasic, fericit, în care iubirea dintre mamă și fiică primează în fața tuturor neînțelegerilor.

Advertisements