Tags

, , , ,

Deborah Kerr Robert MitchumFilmul „The Sundowners” este o nouă realizare de excepție, marca Fred Zinnemann. Talentatul regizor a orchestrat cu măiestrie filmările pentru această nouă peliculă a Deborei Kerr, ce i-a adus actriței cea de-a șasea nominalizare la Oscar. Filmul, în care mai apare și bunul prieten al Deborei, actorul Robert Mitchum, a fost realizat în Australia. Toate peisajele minunate, din care nu lipsesc superbii canguri, iepurașii, păsările exotice și vegetația specifică acestei regiuni, captează atenția publicului cinefil. Povestea este în parte amuzantă, în parte tristă. Pelicula urmărește destinul unei familii nomade, din care fac parte păstorul irlandez Paddy Carmody, soția sa, Ida, și fiul lor, adolescentul Sean. Cei doi din urmă își doresc, însă, un cămin stabil, fiind sătui să meargă cu oile peste tot. Pentru a strânge banii în vederea cumpărării unei case, Paddy îl angajează pe mult mai elevatul englez Rupert Venneker (interpretat de talentatul Peter Ustinov), ce tocmai scăpase de o stăpână acaparatoare. Un fin psiholog și dotat cu o educație exemplară, Rupert se apropie cu mult tact de familia Carmody. Pe drum, călătorii se opresc la ferma Bateman, unde stau o noapte în casa proprietarilor. Sătulă de călătoriile care îi dădeau dureri teribile de spate și dorind să aibă locuința sa, Ida se roagă din nou de soțul ei să accepte să cumpere o proprietate. Bărbatului îi plăceau, însă, viața nomadă, călătoriile nesfârșite, și nu prea avea de gând să își schimbe părerea. Reluându-și peregrinările prin natură, Carmodienii se întâlnesc față în față cu un incendiu de proporții, din care abia reușesc să scape cu viață. Cele mai afectate sunt bietele animale, ce nu știau unde să se mai ascundă din calea flăcărilor.

Ajunși, în cele din urmă, în Cawndilla, oamenii lasă lasă la fața locului 1200 de oi, ei fiind plătiți pentru că au adus turma în siguranță. În continuare, familia închiriază o cameră de hotel, ce îi aparținea doamnei Firth, o văduvă foarte simpatică și plină de viață, care îi făcea ochi dulci domnului Rupert. În același oraș, Paddy și Sean se angajează, luând exemplul celorlalți păstori, care lucrau la fermele locale. Ida obține postul de bucătăreasă pe moșia lui Quinlan, unde lucrează și soțul și fiul ei. Ambiția și puterea de muncă o determină pe curajoasa femeie să își dorească depășirea condiției sociale și să renunțe la viața zbuciumată de până acum. Ea visa să fie elegantă, aranjată și frumoasă, să nu mai fie îmbrăcată în zdrențele țărănești de până acum și să aibă cu adevărat un rost pe lume. Experiența de pe această moșie este una interesantă și deosebit de utilă. Printre altele, Ida ajută o tânără însărcinată, ce locuia la fermă, să nască, ceea ce stârnește admirația celor din jur.

Una dintre cele mai interesante scene ale filmului este competiția păstorilor în raderea blănii oilor. O altă picanterie a filmului e reprezentată de scena în care Paddy și Sean, tată și fiu, sunt pe punctul de a se lua la pumni pe problema banilor, însă Rupert intervine la timp. Problema alcoolului era o altă chestiune presantă, care o nemulțumea profund pe Ida. Ea chiar l-a pălmuit pe soțul ei pentru că și-a îmbătat tânărul său fiu. Dar norocul pare, în cele din urmă, să le surâdă Carmodienilor, după ce Paddy câștigă 200 de lire și un superb cal alb de curse. Ida este fericită că ei au acești bani, ce sunt suficienți pentru cumpărarea unei case. Bucuria, însă, nu durează mult. Beat după o discuție aprinsă cu soția sa, pe problema casei, Paddy pariază toți banii într-o noapte, și îi pierde la joc. Loialul Rupert se oferă să îl împrumute cu bani, dar Paddy refuză. Acum, ultima speranță este în tânărul Sean, care se dovedește a fi un călăreț de talie înaltă. Hazardul face ca Sean să câștige cursa, ca mai apoi, rezultatul să fie schimbat brusc, și să piardă. Paddy avea de gând să vândă mult-iubitul său cal, însă Ida îl încurajează să nu facă acest gest dureros pentru o casă, pe care oricum nu par că o vor avea vreodată.

Finalul peliculei este unul deschis. Familia Carmody, alături de bunul lor prieten Rupert (care s-a despărțit cu greu de iubita lui, doamna Firth) rămân aceiași peregrini, mergând la drumul mare ceva mai bogați, dar și cu mai multă experiență. Ida se dovedește a fi o familistă gentilă, o femeie capabilă de orice sacrificiu, deosebit de altruistă și supusă destinului. Iar Paddy și Sean redobândesc acea relație benefică între tată și fiu, însă acum, după toate întâmplările, ei sunt cu siguranță mai înțelepți.

În concluzie, filmul „The Sundowners” este o realizare excelentă a lui Zinnemann, ce merită vizionată măcar o dată în viață. Nominalizată la cinci premii Oscar, pentru cea mai bună actriță în rol principal (Deborah Kerr), cea mai bună actriță în rol secundar (Glynis Johns), cel mai bun regizor, cel mai bun film și cel mai bun scenariu, pelicula a fost preferata actriței Deborah Kerr din întreaga ei carieră, acest adevărat film de familie aducând-o alături de bunul ei prieten, Robert Mitchum.

Advertisements