Ecranizare a romanului omonim de mare succes, al lui Francoise Sagan, „Bonjour tristesse” este o veritabilă creație cinematografică, în care drama și umorul se îmbină armonios. Filmul de mare succes îi are în distribuție pe iubiții actori Deborah Kerr, David Niven și tânăra Jean Seberg. Întreaga acțiune, regizată de maestrul Otto Preminger, este construită pe baza flash-back-urilor adolescentei de 17 ani, pe nume Cecile (Jean Seberg), fiica lui Raymond (David Niven), un playboy bogat, trecut de 50 de ani. Delimitarea dintre evenimentele din trecut și cele din prezent se realizează prin combinația măiastră de culori—prezentul în alb-negru și trecutul, în culori amețitoare. Tânăra Cecile nu mai este fata veselă de odinioară. Ceva persistent o macină în suflet…un soi de simț al culpei, o mustrare a conștiinței, o tăcere lăuntrică tulburătoare, o tristețe frapantă în privirea altădată luminoasă. Ce ar fi putut să o schimbe atât de mult pe Cecile, încât să uite ce înseamnă distracția în compania unor băieți chipeși? Tatăl ei pare să disimuleze mai bine, continuându-și escapadele nocturne fără probleme, la brațul unor femei frumoase. Dar, chiar și el pare tulburat de ceva anume. Curând aflăm ce s-a întâmplat în urmă cu un an…O tragedie care le-a schimbat viața, sau, cel puțin, atitudinea în fața destinului. Era o vară superbă, pe care tatăl și fiica și-o petreceau, fericiți, pe Riviera Franceză. Alături de ei se mai afla una din numeroasele amante ale lui Raymond, o blondă apetisantă pe nume Elsa. Toată ziua însemna pentru cei trei un șir nesfârșit de distracții, plăceri ale trupului, nu și ale sufletului. Pe plajă, Cecile îl întâlnește pe tânărul Philippe, un student la Drept, aflat în vacanță cu mama sa. Fata se îndrăgostește de tânăr, însă nu într-atât de mult, încât să se mărite cu el. Viața desfrânată în compania tatălui (căruia i se adresa pe nume) și a amantei acestuia își schimbă cursul normal în momentul apariției lui Anne, o bună prietenă a regretatei mame a lui Cecile. Anne (Deborah Kerr) este o distinsă creatoare de modă, care l-a îndrăgit o vreme pe Raymond. Dar, se pare că sentimentele ei puternice față de el nu au dispărut nici după atâția ani, ea arătându-se puțin deranjată la vederea Elsei. Anne nu plănuia să stea prea mult pe Rivieră, însă șarmul cuceritor al lui Raymond îi răpește inima, astfel că distinsa doamnă are parte de o ședere mult mai lungă. Secvențele de la petreceri sunt foarte amuzante și foarte bine regizate, atrăgându-i pe cinefili în atmosfera unor zile fierbinți de vară, în ecourile melodiilor de petrecere. Cu prilejul acestor ieșiri în stațiune, Elsa își revede vechiul iubit din America Latină, Pablo, și, încet, încet, își răcește relația față de Raymond. La rândul său, bogatul fustangiu pare tot mai cucerit de distincția lui Anne, cu care începe să aibă o legătură tot mai serioasă. În mod inexplicabil, Cecile pare să se opună acestei legături amoroase, ea simțindu-se chiar geloasă pe Anne. Atât filmul, cât și cartea pun în evidență ciudatele trăiri ale tinerei, ce îl iubea pe Raymond poate mai mult decât ca pe un tată.
Odată cu trecerea săptămânilor, Anne și Raymond se simt tot mai bine unul în compania celuilalt și chiar se gândesc serios să se căsătorească, spre deziluzia lui Cecile. Tânăra era o elevă foarte slabă, pica toate examenele, fiind incapabilă să depună minimul efort intelectual. Din aceste motive, Anne încearcă să o supravegheze mai mult, să îi dea sfaturi utile, pentru a o ajuta să pornească pe drumul cel bun. Dar orgolioasa Cecile nu accepta niciun fel de ajutor din partea femeii, de altfel, de bună credință, ci din contră, o detesta pe aceasta și se simțea foarte geloasă pe relația dintre ea și Raymond. Atunci, Cecile pune la cale un plan diabolic, dar ingenios, prin care să îi separe pe cei doi. Profitând de revenirea Elsei (care vroia să își ia ultimele bagaje din vila lui Raymond), Cecile plănuiește să o împace pe aceasta cu Raymond. Dar, pentru a ajunge la această etapă, ea trebuie să gândească un scenariu prin care Raymond să se simtă gelos pe unul din amanții Elsei. Cecile apelează la iubitul ei, Philippe, să se afișeze tot mai des cu Elsa, chiar dacă între cei doi nu era nimic, scopul fiind să stârnească gelozia în sufletul lui Raymond. Și, se pare că planul funcționează la perfecție. Raymond își îndreaptă din nou întreaga atenție către Elsa și începe să o mintă pe Anne, ce realmente nu făcea parte din cercul de prieteni plini de vicii pe care îi aveau tatăl și fiica. Dar, din dragoste sinceră față de Raymond, Anne acceptă să își sacrifice propriul ritm de viață și să încerce să trăiască în limitele normalului, alături de Raymond.
Cea mai dramatică scenă a filmului este aceea în care Raymond se întâlnește, în secret, în pădurea din apropiere, cu vechea sa amantă, Elsa. Cecile, care pusese la cale întregul plan, simte acum remușcări, și încearcă să o oprească din drum pe Anne. Însă, prea târziu…Rafinata femeie îi surprinde pe Raymond și pe Elsa împreună, într-un moment de intimitate. Dar, ceea ce o doare mai rău pe Anne este că Raymond și-a permis să o ironizeze de față cu tânăra lui amantă, punând-o într-o ipostază inferioară. Umilința și groaza la vederea acestei scene incredibile o determină pe Anne să fugă cât mai departe de aceste locuri parcă mult prea frumoase ca să fie adevărate. Mândria și demnitatea ei au fost călcate în picioare de doi oameni desfrânați, pentru care noblețea nu înseamnă nimic. Totul este la nivel de dorință, de pasiune, de satisfacere a nevoilor fizice. Pentru Anne, toate acestea sunt mult prea mult. Deși Cecile încearcă să o oprească, Anne pleacă în viteză cu mașina sa, nedorind să mai aibă de-a face cu acești oameni pe care era dispusă să îi includă în familia ei. Desfrânatul tată și amețita sa fiică află, la puțin timp, de moartea tragică a lui Anne, în urma unui cumplit accident de mașină. Autovehiculul plonjase direct în mare, fără a exista șanse de supraviețuire pentru frumoasa doamnă. Dar, așa cum spune și Cecile, gentilețea lui Anne este fără limite, căci ea le-a făcut ei și lui Raymond un cadou nesperat de delicat—le-a permis să creadă că moartea ei a fost un accident, și nu o sinucidere.
Întorcându-ne la scenele din prezent, aflăm că Cecile nu l-a mai văzut pe iubitul său, Philippe, de vara trecută, în vreme ce Elsa s-a împăcat cu vechiul ei amic, Pablo, cu care s-a mutat în America de Sud. În ceea ce privește relația lui Cecile cu Raymond, se poate remarca faptul că ei au rămas la fel de apropiați, dar tristețea i-a transformat în oameni mai reținuți, chiar mai plictisiți de viață, în pofida faptului că ei continuă să își petreacă zilele prin baruri sau în destinații de vacanță luxoase. Chiar dacă ambii se gândesc la drama de anul trecut, la felul în care au distrus viața unei femei minunate, ce li s-a dedicat prea mult, Cecile și tatăl său au făcut un pact prin care să nu mai deschidă niciodată acest subiect dureros.
Ultima secvență a peliculei o are în prim-plan pe eroina filmului, Jean Seberg, căreia, în timp ce se demachia, îi revine în minte obsedanta melodie „Bonjour tristesse”, compusă de Georges Auric și cântată de Juliette Greco. În acel moment, ochii ei sunt scăldați în lacrimi, gândindu-se la greșelile pe care, dacă ar fi avut bunăvoință, le-ar fi reparat în timp util, și ar fi evitat nefericirea de acum.
În concluzie, filmul „Bonjour tristesse” este o magnifică realizare artistică, în care strălucesc și vibrează de emoție trei actori de neuitat—Deborah Kerr, David Niven și Jean Seberg. Pe lângă aceasta, pelicula este de la început și până la sfârșit o mostră a eleganței, a bogăției și a rafinamentului în stare pură, cucerindu-ne cu frumusețea răpitoare a peisajelor de pe Riviera Franceză, dar și cu multitudinea de caractere deosebit de bine conturate—adolescenta rebelă, femeia de societate, bărbatul afemeiat, amantele de lux…
Moniqueclassique's Blog 