Tags

, , , ,

CharadeCary Grant Audrey Hepburn        Pentru foarte multă vreme, filmul „Șarada” a reprezentat imaginea iconică a cinematografiei americane din anii `60. Odată cu această producţie, oamenii au început să folosească, în viața cotidiană, tot mai des cuvântul „șaradă”, ce desemnează o situație neclară, controversată. Deși este regizat de Stanley Donen, s-ar putea spune că filmul seamănă izbitor de mult cu stilul lui Alfred Hitchcock. Bucurându-se nu doar de un scenariu inedit, original, ci și de un cuplu formidabil de protagoniști—Audrey Hepburn, una dintre cele mai de succes actrițe din istorie, și Cary Grant, aflat la apusul carierei sale strălucite—pelicula a câștigat simpatia aproape unanimă a publicului, fiind revăzută cu aceeși plăcere și astăzi, la mai bine de 45 de ani de la producție.

         Muzica lui Henry Mancini a devenit una dintre cele mai celebre ale epocii sale, iar genericul a surprins prin modernitatea sa, recurgându-se la combinații inedite de culori și mișcări ale diverselor forme geometrice, care să sugereze ideea de șaradă.

         Acțiunea începe chiar înaintea prezentării propriu-zise a filmului, acesta fiind un alt element de modernitate. Astfel, vedem cum un om între două vârste își găsește un cumplit sfârșit, după ce este aruncat din tren de către un asasin necunoscut. Și aceasta este marea dilemă a peliculei, care este detaliată și complicată pe parcursul a aproximativ două ore. Aflată la schi în Munții Alpi, Regina Lampert este soția unui om foarte bogat, însă despre care ea nu cunoaște nimic. „Șarada” este o excelentă combinație între umor și acțiune, ceea ce îi conferă originalitate. De exemplu, în timp ce Reggie își servește masa, o persoană îndreaptă un pistol către ea. Dar, surpriză…pistolul nu avea gloanțe, ci apă, deci era jucăria făptașului, care se dovedește a fi Jean Louis, fiul prietenei Reginei. Într-un decor montan splendid își face apariția și un interesant și misterios domn Peter Joshua, față de care doamna Lampert, cu serioase gânduri de divorț, simte o anumită simpatie din prima clipă.

         Întorcându-se la Paris, Regina este neplăcut surprinsă la vederea întregii reședințe golite. Soțul ei, Charles, a vândut totul la licitație în schimbul fabuloasei sume de 250.000 $, fără să se știe unde sunt banii respectivi. Regina este șocată să îl vadă pe soțul ei la morgă, unde este adusă de inspectorul Grandpierre. Întorcându-se în casa pustie, Reggie primește vizita neașteptată a lui Peter, care se oferă, prietenos, să o ajute în aceste momente dificile. După funeraliile decedatului, la care participă văduva, prietena ei, inspectorul și încă trei personaje bizare, ce au avut o legătură cu Lampert, Regina se duce la Ambasada Americană, fiind solicitată de un așa-zis domn Hamilton Bartholomew pentru a discuta despre problema banilor. Misterul se acutizează, deoarece nu există niciun indiciu al banilor și nici al asasinului. Este găsită doar o geantă de voiaj a victimei, în care se aflau lucruri aparent insignifiante—o scrisoare cu timbre, adresată Reginei, o agendă, mai multe pașapoarte false ale lui Lampert, un stilou, periuța și pasta de dinți etc.

         Ajunsă la Ambasada Americii, Regina este informată de Bartholomew, un agent CIA (interpretat excelent de Walter Matthau), că viața ei este în pericol atâta timp cât nu găsește banii, pe care trebuia să îi predea ambasadei. Bartholomew dă de înțeles că banii fuseseră furați de la Guvernul american în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și că CIA este pe urmele lor. Același domn îi arată Reginei și o poză cu un grup de soldați, din care făceau parte Charles Lampert și cei trei indivizi ciudați de la funeralii, Gideon, Scobie și Tex. Bartholomew îi oferă Reginei numărul lui de telefon, la care ea poate să-l contacteze oricând.

        Reggie iese tot mai des în oraş cu misteriosul domn Joshua, de care ea se îndrăgostește. Aflată cu Peter într-un restaurant pentru a servi cina și a dansa, Regina este amenințată de doi dintre posibilii infractori, astfel că ea se teme pentru viața ei. Ajunsă în camera din hotelul unde se cazase alături de Peter, Reggie primește vizita lui Scobie, ce avea la mână o proteză de fier, cu care încearcă să o rănească pe femeie. Regina, șocată de această prezență sinistră din camera ei, reușește să fugă la timp, apelând la ajutorul lui Peter. Prietenul ei are o altercație în cameră cu respectivul individ, însă în spatele ușilor închise, fără să știm ce se întâmplase cu adevărat. Joshua o calmează pe Reggie și o lasă în siguranță în cameră, în timp ce el escaladează terasele hotelului pentru a da de urma lui Scobie. În cele din urmă, aflăm un adevăr uimitor. Peter era mână-n mână cu cei trei indivizi, cu care face o reuniune chiar în camera unuia dintre ei. El ia camera lui Tex, ce se afla în imediata apropiere a camerei Reginei, și încearcă să îi convingă pe partenerii săi că vor găsi banii. Tânăra doamnă, care se atașează sincer de Peter, primește un telefon de la Scobie, ce îi spune că prietenul ei, care se numea de fapt Dyle, este pe urmele banilor. La auzul acestei vești, Reggie încremenește de spaimă, gândindu-se cu oroare că Peter ar putea fi criminalul și cel mai mare dușman al ei. Ea își dă din nou întâlnire cu Bartholomew, acesta oferindu-i mai multe informații despre caz și convingând-o să mai rămână în oraș până la rezolvarea situației. A doua zi, în urma unei inedite conversații telefonice purtate cu Dyle în aceeași clădire, la o distanță de o cabină de telefon, Regina află că Peter este, de fapt, Alexander Dyle, fratele lui Carson Dyle. Discuția este întreruptă brusc, după ce Alexander este răpit de Scobie. Dyle scapă doar cu câteva zgârieturi din confruntarea cu dușmanul său, ce rămâne agățat de o clădire, și aceasta, datorită protezei sale de fier.

         În continuare, rănile lui Dyle sunt oblojite de Regina în camera ei de hotel, ea mărturisindu-i că s-a îndrăgostit de el. Secvența romantică este întreruptă de apelul primit de femeie de la Tex, care îi spune că l-a răpit pe Jean Louis. Regina se duce în camera unde era ținut copilul, iar cei trei indivizi (inclusiv Scobie, care „aterizase” în siguranță după ce a stat atârnat de clădirea deasupra căreia se luptase cu Dyle) îi cer imperativ să le dea banii. Reggie este disperată, pentru că ea nu are nicio idee unde aceștia ar putea fi. Dyle încearcă o tactică inteligentă, creând o diversiune în rândul bandei de infractori, după ce îi face pe aceștia să se bănuiască reciproc de furtul banilor. În timp ce toată lumea căuta de zor banii, Scobie este găsit înecat în baia lui Alexander. Poliția ajunge la fața locului, însă nu poate constata decât decesul misterios al lui Scobie. După o plimbare mai mult sau mai puțin romantică pe străzile Parisului, Regina și Alexander se întorc la hotel, pentru a se pregăti de cină. Ea îl invită insistent pe prietenul ei să facă un duș în baia ei, căci la el în cameră ar putea fi periculos, de vreme ce Scobie a fost omorât acolo. Urmează unul dintre cele mai comice momente ale filmului, care certifică umorul și talentul artistic al lui Cary Grant. Alex face duș descălțat, însă cu hainele pe el, sub privirile Reginei, ce nu își mai poate stăpâni râsul. Abia după ce ea închide ușa, protagonistul se poate spăla „ca la carte”. Secvența amuzantă este urmată de una tensionată, după ce Regina primește un telefon de la agentul CIA, Bartholomew, care îi spune că Dyle nu avea frați. Reggie este profund dezamăgită de farsa pe care Alexander o joacă în fața ei și îi cere la cina romantică de pe vapor să îi spună adevărul. El îi mărturisește că se numește Adam Canfield și că este un escroc aflat în căutarea banilor. Deși susprinsă de această nouă identitate a bărbatului cameleonic, Regina este mulțumită și chiar liniștită după noua situație conturată, bucurându-se de compania lui.

         La miezul nopții, Gideon este sunat de o persoană misterioasă, care se dovedește a fi criminalul. Bărbatul este ucis cu sânge rece în lift, iar poliția nu găsește nicio dovadă. Regina și Adam îi spun lui Grandpierre că dormeau la acea oră, iar inspectorul îi crede pe cuvânt.

         Acest lanț al slăbiciunilor atinge un punct maxim în ultima jumătate de oră. Rând pe rând, cei trei presupuși criminali sunt uciși, Tex fiind omorât prin sufocare, însă nu înainte ca acesta să afle cheia misterului. Banii nu erau cash, ci au fost folosiți pentru cumpărarea timbrelor extrem de prețioase de pe plicul cu scrisoarea lui Charles către Regina. Însă, ea îi dă timbrele lui Jean Louis, pentru că acesta le colecționa. În cele din urmă, Reggie le recuperează de la specialistul căruia copilul i le vânduse, și află că cele trei timbre valorează 250.000 $. La rândul său, Adam află adevărul, după ce vede, la fel ca și Tex, târgul de timbre, menționat în agenda lui Lampert.

         Regina îl găsește în camera ei pe Tex, care fusese ucis cu sânge rece. Ea mai poate observa și numele Dyle, scris de acesta pe covor. Reggie îl sună imediat pe Bartholomew, povestindu-i cele întâmplate și pleacă în goană spre „Les Halles”. După o goană nebună prin tot orașul, în încercarea de a scăpa din mâinile lui Adam, care se afla pe urmele ei, Regina ia metroul. Unul dintre cele mai memorabile și tensionate momente ale filmului este acela în care frumoasa doamnă se ascunde într-o cabină telefonică, în vreme ce Adam o căuta asiduu. Însă, rămânem surprinşi la vederea unui alt domn Bartholomew din Ambasada Americană, care fusese sunat de secretara lui, după apelul disperat al Reginei la oficialităţi. Aflând că femeia are nevoie de ajutor, căci există riscul să fie asasinată, Bartholomew, ce nu semăna deloc cu celălalt domn Bartholomew, cere ca poliţia să fie alertată pentru rezolvarea cazului. Între timp, Regina reuşeşte să iasă din cabină şi este pe punctul de a-i da timbrele aşa-zisului domn Bartholomew. La întâlnirea de la coloane vine şi Adam, care o opreşte pe Reggie exact la jumătatea distanţei dintre el şi Bartholomew. Cel din urmă este demascat de Adam, care îi spune Reginei că omul acela este, de fapt, Dyle, unul dintre foştii camarazi ai celor trei şi al Charles Lampert, şi că acesta i-a omorât pe toţi cei patru. Viaţa Reginei este pusă în pericol, însă ea ascultă de Adam şi reuşeşte să fugă în timpul unui schimb de focuri dintre cei doi bărbaţi. Ea se ascunde în cabina sufleurului din imensul teatru aflat în apropierea coloanelor. Aceasta este cea mai interesantă şi memorabilă scenă a filmului. După minute întregi de suspans, viaţa Reginei este salvată în ultima clipă de Adam, ce reuşeşte să activeze una din trapele scenei pe care se afla Dyle în momentul în care acesta se pregătea să o împuşte pe femeie.

         Finalul peliculei este unul cu totul neaşteptat. Mergând cu Adam la Ambasada SUA din Paris pentru a depune timbrele, Reggie are parte de o mare surpriză. Agentul trezoreriei americane, Brian Cruikshank, este nimeni altul decât omul cu multiplele măşti, adică aşa-zisul „Peter”/ „Alexander”/ „Adam”. Regina este informată de Brian (Cary Grant) că domnul Bartholomew era agentul de pază al clădirii şi că Dyle se strecurase în edificiu din cauza măsurilor de securitate permisive. Brian îi cere secretarei sale să îi transmită un memoriu lui Bartholomew în privinţa securizării tuturor birourilor în pauza de masă (momentul prânzului fiind cel ales de Dyle pentru a se întâlni cu doamna Lampert în clădire). Brian îi cere lui Reggie insistent acele timbre, dar ea nu pare a fi încă pe deplin convinsă. El îi spune că îşi va demonstra identitatea actuală şi reală pe certificatul de căsătorie. Regina este copleşită de emoţie şi de bucurie, strângându-l în braţe pe Brian şi gândindu-se că ar putea avea câţiva băieţei, pe care să îi cheme la fel ca pe protagonistul cu multiple nume. Finalul este, aşadar, unul fericit, în care este lăsată în urmă toată tensiunea din trecut, iubirea cuplului primând în faţa îndoielii.

        În concluzie, „Şarada” s-a dovedit a fi o creaţie hollywoodiană de mare valoare, un veritabil joc al aparenţelor, în care au strălucit toţi actorii, dar în special protagoniştii Audrey Hepburn şi  Cary Grant (un cuplu foarte reuşit) şi, desigur, Walter Matthau, în rolul criminalului abil. Scenariul, foarte bine gândit şi construit, nu plictiseşte, ci, din contră, dinamizează publicul cinefil, stârnindu-i apetitul pentru suspans şi ţinându-l în tensiune de la prima până la ultima clipă, desigur şi sub asaltul unor cascade de râs datorită tentei umoristice a filmului.

Advertisements