Tags

, , , ,

              Filmul „Scurtă întâlnire”, ce are la bază o piesă de teatru într-un singur act, „Still life”, a lui Noel Coward, aduce în fața cinefililor o emoționantă și tulburătoare poveste de dragoste, dintre doi oameni care s-au întâlnit în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Laura, o femeie casnică, între două vârste, și Alec, un doctor respectabil, își dau întâlnirea care le va schimba destinul, după o serie de coincidențe la care ei au fost părtași. Întâmplarea face ca cei doi să se vadă pentru prima și, mai târziu, pentru ultima oară în cafeneaua de la gară.

              Acest film noir, care nu excelează prin decoruri exterioare și interioare deosebit de frumoase, câștigă aprecierea majorității publicului prin naturalețe, spontaneitate, sensibilitate și umanitate. Tot ce se vede în această peliculă se poate întâmpla nu doar în universul celei de-a șaptea arte, ci și în lumea reală, supusă hazardului, destinului și timpului neîndurător. Laura și Alec sunt doi oameni care se iubesc nespus, și încearcă, în doar câteva săptămâni, să trăiască o minunată și puternică dragoste platonică, dar care nu are nici sfârșit, nici viitor. Este un sentiment mai pur și mai înălțător decât orice pe lume—necesitatea de a-i arăta ființei dragi de lângă tine cât de mult o iubești, o admiri. Dar contextul întâlnirii, viața însăși nu îți permit să mergi prea departe, pentru că altfel îi faci un rău cumplit persoanei mult-iubite de lângă tine. Se poate spune că Laura și Alec sunt două suflete pereche, însă care s-au regăsit mult prea târziu. Amândoi sunt căsătoriți, ea are și doi copii, astfel că nici unul, nici celălalt nu poate face abstracție de familie, oricât de mult și-ar dori, pentru că ar fi o dovadă de egoism din partea lor. Cu toate acestea, cei doi îndrăgostiți își petrec serile la cinema, în parc, plimbându-se, romantici, cu barca, iar, apoi, odată cu lăsarea întunericului, vine și teribila despărțire. Alec face un pas important în relație, invitând-o pe Laura în apartamentul unui prieten care era plecat. După câteva momente în care inima ei pendulează între iubit și familie, Laura preferă să piardă trenul spre casă și să se arunce în brațele bărbatului care i-a tulburat atât de mult viața. Destinul le arată, însă, că dragostea lor nu se va consuma niciodată. Într-un moment de tandrețe și de intimitate, cei doi sunt surprinși de venirea neașteptată a prietenului care îi împrumutase doctorului apartamentul pentru o seară. Laura aleargă, disperată, în ploaie, dorind să fie cât mai departe de omul pentru care ar fi fost în stare să meargă mai departe decât i-ar permite onestitatea și decența. După ce își reface puterile stând pe o bancă în parc, Laura se gândește că trebuie să prindă și un tren, singurul mijloc de transport care o poate duce cât mai departe de EL și cât mai aproape de FAMILIE. Totuși, la gară îl revede pe Alec, el rugând-o insistent să mai aibă o ultimă întâlnire. În săptămâna următoare, cei doi își iau rămas-bun cu tristețe și durere în suflet, căci ei știu că nu se vor mai revedea niciodată. Pentru Laura, momentele trăite săptămânal, în fiecare zi de joi, alături de gentilul doctor, sunt amintirile vieții ei, cele care i-au răscolit sufletul cu o intensitate atât de mare, încât nu va mai putea fi niciodată ea însăși. Alec pleacă la o slujbă în străinătate, iar Laura este nevoită să păstreze cel mai frumos, dar și cel mai nefericit secret din viața ei, ascuns, undeva, în abisurile inimii care a simțit, pentru întâia și ultima oară, fiorul iubirii platonice, adevărate. Totodată, ea este conștientă că trebuie să fie alături de soțul și de copiii care au atât de multă nevoie de ea (un prim semnal fiind accidentul pe care l-a avut fiul ei, din care a ieșit nevătămat; însă acesta a fost un element suficient pentru ca Laura, având conștiința încărcată, să își dea seama că relația dintre ea și Alec este o greșeală, pentru care a fost pedepsită prin băiatul său).

              Farmecul filmului este dat și de memorabilul joc de lumini și umbre, de imaginile fantasmagorice create de fumul din gară, precum și de inconfundabila muzică a lui Rahmaninov, „Concertul nr. 2 pentru pian” devenind coloana sonoră a peliculei. Interpretarea actorilor este satisfăcătoare, dar se poate spune că între Celia Johnson și Trevor Howard nu există acea scânteie necesară strălucirii și armoniei cuplului de actori. Cu siguranță că o distribuție mai valoroasă în privința protagoniștilor ar fi fost de bun augur pentru reputația filmului. Doar gândindu-ne la o combinație între Vivien Leigh și Laurence Olivier ne-ar putea duce cu gândul la o cu totul altă viziune asupra filmului, mult mai spectaculoasă, întocmai remarcabilului și emoționantului scenariu, creat cu deosebită atenție și considerație de Anthony Havelock-Allan, la care se adaugă și magnifica regie a lui David Lean, o figură iconică a lumii hollywoodiene.

             

Advertisements